Doctorul Cezar Amititeloaie, cunoscut de multă lume drept Doctor Cezar, a fost eliminat de la „Desafio: Aventura”, după ce a pierdut duelul pe care l-a avut cu Dumbo (Marius Alexandru).
„Când am primit această invitație, am simțit o căldură în inimă. A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat și pentru care m-am pregătit toată viața. Am un sentiment de recunoștință pentru toată lumea asta frumoasă, că ne-a pus la dispoziție un teren de joacă atât de frumos.
Am avut acea accidentare, într-un joc foarte relaxat, și când am simțit durerea, ăla a fost momentul… Cel mai greu a fost când am mers la spital, când am văzut radiografia și chiar mi-a fost teamă să nu plec din cauza asta. Că nu de asta am venit, să plec în cârje. Ăla a fost cel mai greu moment, dar m-am bucurat că m-am putut juca. Cel mai rău lucru pentru mine era să plec așa, mă bucur că am plecat printr-un joc”, a spus doctorul Cezar Amititeloaie după ce a fost eliminat.
Înfrângerea în fața lui Dumbo (Marius Alexandru) a fost una tristă, însă destul de bănoasă pentru Doctor Cezar. Din câte se pare, el ar fi primit o sumă frumușică pentru a participa la „Desafio: Aventura”.
Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, Doctor Cezar a fost remunerat cu 1.500 de euro pentru fiecare săptămână pe care a petrecut-o în Thailanda. Astfel, pentru că a rezistat timp de 13 etape în show-ul de la PRO TV, Cezar Amititeloaie s-a întors în România mai bogat cu 19.500 de euro.
La această sumă se adaugă, cu siguranță, și alți bani pe care Doctor Cezar i-a primit în momentul în care a semnat contractul cu „Desafio: Aventura”, în urma negocierilor intense dintre părți.