Horia Brenciu a explicat ce dorințe are. Artistul a afirmat că ar mai vrea să aibă un copil, dar și să căștige cel de-al treilea trofeu la emisiunea Vocea României.

„În fiecare zi, îi spun soției mele că îmi mai doresc încă un copil – ar fi al cincilea. Dar, până vine un copil, ar putea să vină și al treilea titlu la Vocea României, nu m-aș supăra deloc. Cu toate că, sincer să fiu, aș vrea ca Irina să câștige anul acesta. Aș vrea să câștige pentru că, efectiv, cred că ar da și mai multă consistență juriului. Pe mine nu mă interesează să ajung eu primul undeva, mă interesează să ajungem toți. Nu mă interesează să ajung primul pe Kilimanjaro și să stau acolo singur: ”Unde e Chirilă?”, ”N-a mai putut”, Smiley unde e?”, ”Nu e, iar Irinei i s-a făcut rău și a rămas la altitudine de 3000”. Pe mine mă interesează să ajungem toți. Am învățat că e importantă echipa, am învățat că sunt importanți oamenii care sunt vectorii de imagine, dar și echipa din spatele camerelor de luat vederi”, a declarat Horia Brenciu pentru Pro TV.

Horia Brenciu este prezent de foarte multă vreme în lumea televiziunii și a showbiz-ului autohton. Este cântăreț, a prezentat numeroase emisiuni și a fost jurat la diverse show-uri de talente. În plan personal, Horia Brenciu este căsătorit cu producătoarea de televiziune Alice Dumitrescu. Cuplul are patru copii: Toma, care este înfiat, Mina, copilul lor biologic, și Maria și Andreea, acestea din urmă fiind fiicele lui Alice Dumitrescu dintr-o căsnicie anterioară.


Citește și:

Ad placeholder

ANALIZĂ | Croația și Bulgaria se apropie de zona euro, România pierde teren. În urmă cu cinci ani, îndeplineam toate cele cinci criterii pentru aderare, acum atingem doar unu

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI