Bianca Brad a trăit o situație dramatică asemănătoare cu cea a unei colege de-ale sale din liceu, care a devenit campioană mondială la canotaj.
În urmă cu ani, actrița Bianca Brad a trecut printr-o dramă cumplită, când i-a murit fetița.
Bianca Brad, care a slăbit extraordinar de mult în ultima perioadă de timp, a făcut publică o poveste identică cu a sa, trăită de una dintre colegele ei de liceu, Georgeta Soare, care a fost și campioană mondială la canotaj.
"Georgeta Soare mi-a fost colegă de clasă, în liceu.A fost campioană mondială la canotaj și, pentru mine, este o campioană în meciul cu viața.Mi-am dorit foarte mult să-mi regăsesc fostele colege de clasă din liceu, pe care le-am tot căutat...Georgeta a fost cea care m-a căutat pe mine. Dar nu acum, recent, după ce am "strigat catalogul", ci în urmă cu 10 ani.Mi-a lăsat un mesaj pe site-ul meu, alături de peste alte 1.000 de mesaje primite în 2-3 zile, după ce am apărut la emisiunea "Nașul", unde am vorbit despre durerea pierderii unei sarcini...a unui copil...Mi-a lăsat un mesaj, spunându-mi că îmi este alături și că înțelege foarte bine prin ce trec fiind la rândul ei mamă de înger...Mesajul ei m-a impresionat foarte mult, nu doar pentru empatia pe care o transmitea, ci și pentru că am descoperit că aveam mai multe în comun, nu doar faptul că am fost colege în liceu.Auzise în emisiune și a citit în povestea de pe site-ul meu, că numele pe care i-l alesesem fetiței mele, era Emma-Nicole, că avea tetralogia Fallot și că și-a luat zborul către stele, când eram într-un spital din Germania.Apoi, mi-a povestit că pe mezinul ei îl cheamă Emanuel-Nicolae, dar ea îi spune Emma (exact așa!!!), că avea tetralogia Fallot și că și-a luat zborul către stele, când era într-un spital din Germania..............Am citit și am recitit mesajul ei, îndurerată de pierderile noastre și uimită de coincidențele demne de un scenariu de film...În onoarea puilor noștri, a acceptat să fie în echipa E.M.M.A. și a pus umărul la pornirea activității care a urmat din februarie 2008, încoace.⚘Georgeta, draga mea, îți mulțumesc pentru acel mesaj din 2008, pentru sprijinul acordat și că mi-ai permis să fac publică, mica dar tulburătoarea "poveste" care dezvăluie că ce ne leagă este mai presus de fire... Nu că este a noastră, dar chiar cred că este impresionantă și că merită povestită...?Te îmbrățișez strâns și îți doresc ce-mi doresc și mie: numele să-ți dea putere și să-ți lumineze sufletul și viața, și să ai parte de sănătate, pace sufletească și de cât mai multe momente frumoase petrecute împreună cu cei dragi.. văzuți și nevăzuți...??Doamne ajută!", a povestit Bianca Brad pe pagina sa de pe o rețea de socializare.