MENIU CAUTĂ

EXCLUSIV/ Motivul pentru care Giulia a ajuns să se radă pe cap și să se tundă așa des. I-a căzut părul în timpul sarcinii

Distribuie

Giulia se numără printre artistele autohtone care și-au schimbat cel mai des tunsorile și coafurile, adoptând în ultima vreme un look băiețesc. Deși tunsă scurt îi stă foarte bine, adevărul din spatele acestui gest este cu totul altul.

Giulia

Dacă multe femei au o relație specială cu părul lor și regretă de fiecare dată când merg să se tundă, Giulia nu se numără printre ele. Cântăreața a recunoscut în repetate rânduri că nu i-a părut rău atunci când s-a tuns și că mereu a fost adepta schimbărilor. Cu toate acestea, ultimul ei look, ascunde însă o problemă. Se pare că în timpul ultimei sarcini, cu Mika, fiul ei, Giulia a avut grave probleme cu părul. Artista a pierdut mult din podoaba capilară, așa că imediat după sarcină a luat măsuri. Așa că, după ce a născut, Giulia a început să se radă pe cap, nu tot o dată, ci parțial, pe jumătăți. Pentru a i se regenera părul, cântăreața a ales să nu-și mai lase părul să crească prea mult.

Giulia

Giulia se tunde la două săptămâni

Așa se face că, de când a descoperit cât de bine îi stă tunsă băiețește, Giulia nu a mai renunțat la frizura asta. Pentru a menține look-ul, cântăreața se vede nevoită să se tundă frecvent. Prezentă la evenimentul de lansare a unui brand de haine de piele extrem de apreciat peste hotare, Giulia era impecabilă. Pentru a-și păstra look-ul intact,  o dată la două săptămâni vizitează salonul de înfrumusețare pentru a-și scurta părul, apoi revine pentru a se revopsi. Artista a optat pentru o nuanță deschisă la păr, un blond, care are nevoie de întreținere.

FOTO: Gabi Pătruț

Comentarii