Cântărețul Mihai Trăistariu și-a deschis sufletul și a mărturisit că a avut mari decepții în dragoste.
În cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea Star Matinal, de la Antena Stars, Mihai Trăistariu a vorbit despre dezammăgirile pe care le-a trăit din dragoste.
"Pe prima o chema Maria și avea ochelari. Mă refuza mereu, era colegă de facultate. Îi lăsam bilețele la sala de lectură.O dată, din suferință, eram tot student, am fugit la mare la Costinești și mergeam pe dig și mă gândeam dacă să mă arunc sau nu. A fost suferință maximă. Da, am suferit din dragoste.Eu în liceu eram foarte stresat, aveam coșuri pe față și părul creț. Eram complexat", a declarat Mihai Trăistariu.
Mihai Trăistariu este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din România. A fost component al formației Valahia. Ulterior, acesta a ales o carieră solo și a lansat numeroase hit-uri. A reprezentat cu mare succes România la concursul Eurovision, în anul 2006.