Olga Tudorache a murit la vârsta de 88 de ani. Lumea teatrului este mai săracă, după ce marea actriță s-a stins. Olga Tudorache era internată la Spitalul Elias, la Terapie intensivă.

Moartea Olgăi Tudorache, care a fost părăsită de un actor celebru pentru o franțuzoaică,  a îndurerat lumea artistică din țara noastră.

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din Capitală, a anunțat că sala mare a instituției pe care o conduce va fi numită Olga Tudorache, drept omagiu pentru legendarea artistă, potrivit Agerpres.

Sala Mare a Teatrului Metropolis se va numi Olga Tudorache. Omagiu adus marii doamne a scenei românești

„Am cunoscut-o foarte bine. A jucat la Teatrul Metropolis „Pește cu mazăre”. A fost ultimul spectacol pe care l-a jucat și în onoarea domniei sale m-am decis ca Sala Mare să se numească Sala „Olga Tudorache”.

Voi face asta cât de curând, nu știu să spun cu exactitate când, fiindcă în momentul acesta încerc să mă dezmeticesc și eu după informația asta, dar omagierea domniei sale va fi cât de curând”, a declarat George Ivașcu.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV | Cum au petrecut seara Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu. Mai ceva ca niște adolescenți


 

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Cadavrul unui bărbat adus la poştă pentru a i se încasa pensia. Irlandezul murise de doar trei ore
Observatornews.ro
Cadavrul unui bărbat adus la poştă pentru a i se încasa pensia. Irlandezul murise de doar trei ore
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum să adormi în două minute. Tehnica militară care îi ajută pe soldați
Știrileprotv.ro
Cum să adormi în două minute. Tehnica militară care îi ajută pe soldați
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale