HOROSCOP 2023 BERBEC

DRAGOSTE: Este un an plin de evenimente pe plan sentimental, de toate felurile, de la întâlniri spectaculoase la despărțiri zgomotoase. Chiar dacă nu vei avea timp să te plictisești, nu este un an al iubirii, ci unul al regăsirii de sine, în care vei învăța să te iubești mai mult, să te apreciezi mai mult și să te ocupi de tine. Lunile de vară pot veni cu multă agitație pe plan sentimental, inclusiv revenirea la o poveste mai veche, niciodată încheiată așa cum se cuvine. Noile relații din acest an pot fi doar o etapă din vindecarea ta sufletească, dar se pot transforma în relații serioase, dacă vei fi suficient de lucid. Relațiile de lungă durată vor începe din vară o serie de teste de rezistență care vor dura destul de mult. Secretul este să îți asumi un grad mai mare de libertate, dar să o și respecți pe a celuilalt.

CARIERĂ: Ai parte de un an foarte diferit pe plan profesional, în care nu vei mai simți presiune ca să te dezvolți, ci va trebui să păstrezi ce ai câștigat și să îți faci treaba așa cum știi că trebuie făcută. Începând cu luna martie, munca poate deveni mai solicitantă, dar și mai monotonă, semn că vei avea nevoie de mai multă voință, ca să păstrezi un ritm potrivit cu așteptările celorlalți din echipă. Începând cu luna mai se vor crea contexte favorabile pentru valorificarea unor pasiuni ce pot deveni meserie. Lunile de toamnă se anunță a fi mai productive, pe toate planurile, inclusiv ca volum de muncă, pe care vei reuși să-l acoperi.

Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Recomandări
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei

SĂNĂTATE: Tot anul vei zburda încolo și încoace, fără să vrei să ții cont de limitele corpului tău. Începând cu luna martie, vor începe să iasă la iveală fel de fel de slăbiciuni, cel mai probabil asociate cu stilul de viață determinat de programul de la muncă. Lunile de toamnă vor accentua unele probleme, iar dintre acestea se vor detașa câteva care te vor speria suficient, cât să iei măsuri, să schimbi ceva ce tot amâni, poate chiar de ani de zile. Până în octombrie, ar fi bine să fii atent la excesele de orice fel, consecințele vor apărea imediat.

BANI: Întregul an este favorabil pentru o creștere a veniturilor din munca proprie sau din valorificarea unui talent. Problemele vor fi însă și ele pe aproape, pentru că până în octombrie, cu un accent special în lunile de vară, vei fi tentat să cheltui peste posibilitățile tale, poate și în legătură cu o nouă iubire. Orice pas înainte pe plan financiar poate fi însoțit de o creștere a dorinței de a trăi mai bine, ceea ce e firesc, dar și de a afișa un mod de a trăi luxos, pe care nu ți-l permiți în acest moment. Este un an de expasiune pe plan financiar, dar și de maturizare în chestiunile legate de cheltuieli, cel mai probabil pe calea cea grea, după experiențe dureroase care te vor învăța ce înseamnă să te întinzi mai mult decât e cazul.

Ministerul de Externe limpezește neclaritățile din CV-ul și memoria lui Mircea Geoană. „A fost angajat prin decizia lui Sergiu Celac” EXCLUSIV
Recomandări
Ministerul de Externe limpezește neclaritățile din CV-ul și memoria lui Mircea Geoană. „A fost angajat prin decizia lui Sergiu Celac” EXCLUSIV

Citește și:  Zodia Berbec – compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 TAUR

DRAGOSTE: Prima jumătate a anului continuă tendințele puternice ale anului trecut, cele care au dus la evenimente greu de crezut și de asimilat. Începând cu luna mai, vei avea de partea ta un aliat puternic, chiar tu, dar într-o variantă mai optimistă, mai dornică de noi experiențe și de asumare a unui statut mai independent. Tot anul vor apărea provocări majore în viața de familie, menite să curețe acumulările negative, vechi de ani de zile sau poate mai mult. Lunile de vară se anunță a fi chiar periculoase pentru relațiile din familie, din cauza unor excese de tot felul, așa că ar fi bine să te găsească pregătit, cu rezerve de răbdare, bun-simț și bunăvoință. Toamna vine cu noi provocări, legate de zgârcenia afectivă, de temeri bine ascunse care subminează constant relațiile cu cei dragi.

CARIERĂ: Dacă în ultimii ani ai ajuns la un traseu profesional clar și ai reușit să te așezi într-o poziție la care ai aspirat mult timp, anul acesta vine cu noi provocări, de această dată mai puțin obișnuite, dincolo de ceea ce ți-ai putea imagina. Primăvara vine cu tentații ieșite din comun, de exemplu, cu tențația puterii, cu tentația de a ajunge să controlezi autoritar o întreagă echipă sau pe cineva anume din mediul de la serviciu. În a doua jumătate a anului nu vei mai reuși să controlezi mare lucru la locul de muncă și se poate ajunge la schimbări nedorite, care vizează un număr mare de oameni. Vei aborda însă toate aceste evenimente cu mai multă determinare, cu optimism și cu o încredere în sine recent regăsită.

Ministerul Energiei solicită Autorității Vamale să identifice firmele care importă carburanți produși în Turcia din petrol rusesc EXCLUSIV
Recomandări
Ministerul Energiei solicită Autorității Vamale să identifice firmele care importă carburanți produși în Turcia din petrol rusesc EXCLUSIV

SĂNĂTATE: În prima jumătate a anului, afecțiunile care apar și care nu sunt deloc noi au la bază o tendință de a te epuiza din cauza neacceptării unor schimbări radicale din existența ta. Vei fi forțat de împrejurări să le materializezi, fie că le accepți sau nu. În a doua jumătate a anului se conturează un nou pericol din cauza unei descărcări negative a acumulărilor din ultimii ani. Capul, cu funcțiile lui, aparatul urinar, în special rinichii pot începe să dea semne de slăbiciune. Se pot declanșa boli cronice grave, pe un fond sufletesc tulburat de opoziția interioară puternică și de neclintit legată de schimbările la care te invită viața, fie că le înțelegi rostul, fie că nu.

BANI: Doar în primele luni ale anului te vei zbate să acumulezi mai mult, apoi vei fi prins în alte probleme, de la cele de sănătate, care înseamnă cheltuieli, până la chestiunile de familie, care te vor solicita în alte moduri, poate chiar mai greu de suportat. Creșterea veniturilor pentru Taur nu este o prioritate în acest an. În schimb, vor crește cheltuielile de tot felul, inclusiv cu amenajarea casei. Tentația ia forma unei dorințe de a beneficia de un stil de viață cât mai apropiat de cel luxos, deși firea ta practică și rezonabilă nu se potrivește cu acesta. Este posibil să cheltuiești mult pe ceva ce nu vei folosi niciodată pentru că nu ți se potrivește.

HOROSCOP 2023 GEMENI

DRAGOSTE: Este unul dintre anii importanți pentru sfera sentimentală, dar nu prin noi oportunități de a lega relații, ci, mai mult, prin șansa de a le îmbunătăți pe cele existente sau de a învăța, privind în urmă, ce este iubirea și ce merită acest sentiment în existența ta. În prima jumătate a anului, te vei bucura de compania unor prieteni expansivi și generoși, de la care poți învăța multe despre bucuria de a trăi și de a construi relații frumoase și durabile. În a doua jumătate, va trebui să fii tu cel care oferă un exemplu pozitiv altora, prin puterea de a trăi conform experienței acumulate, de a avea o viață mai frumoasă, eliberată de poverile prejudecăților larg răspândite. Ispitele nu vor lipsi și vor apărea în timpul deplasărilor, în special cele scurte.

CARIERĂ: Acesta este domeniul care va solicita cea mai multă atenție, implicare, seriozitate și maturitate din partea ta și nu doar în acest an, ci și în următorii doi. Dacă îți lipsesc aceste calități, nu ai avut timp să le dezvolți, vei avea ocazia acum și le vei dobândi pentru tot restul existenței tale. Vei ajunge acolo unde meriți să fii, ceea ce poate însemna orice, de la un progres neașteptat până la o nouă provocare profesională, una mai apropiată de aspirațiile cele mai profunde ale sufletului tău. Întregul an vei simți povara acestor responsabilități profesionale pe umerii tăi, dar nu trebuie să uiți că nu vei primi mai mult decât poți duce.

SĂNĂTATE: Vei avea de furcă tot anul cu starea de sănătate, numai că din mai vei primi un sprijin astral important care poate contribui decisiv la rezolvarea unor probleme cronice și la diminuarea celor acute. În primele trei luni, te agiți prea mult cu orice, te consumi inutil, mai ales nervos. Este foarte important să fii foarte atent la condus și la deplasări, în general, pentru că sunt posibile accidente de tot felul. La fel de important este și de unde îți iei informațiile în noul an, mai ales atunci când vine vorba despre o problemă de sănătate. Nu tot ce e scump e și bun. S-ar putea să te răscolească interior destul de mult lunile de vară și să ai nevoie de refacere, care în lunile de toamnă va fi chiar recomandată.

BANI: Veștile bune există, dar sunt modeste. Vei scăpa de o serie de complicații, pierderi, întârzieri, pe care le-ai suportat mai multe luni, anul trecut. Însă, anul acesta vei începe să construiești un traseu profesional solid și serios, care va aduce și rezultate financiare la momentul potrivit. Nu este exclus nici să stabilești o adevărată rețea de împărțire a unor beneficii, împreună cu persoane aflate în străinătate. Este un an de muncă, în care vei avea ocazia să arăți care sunt limitele reale ale competenței tale profesionale, iar odată ajuns acolo, nimeni și nimic nu te va putea opri să aspiri și la venituri mai mari, în aceeași echipă sau în alta, mai generoasă.

Citește și:  Zodia Gemeni – compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 RAC

DRAGOSTE: Acesta este ultimul an, dintr-o lungă serie, în care nu vei avea parte de mult dorita liniște în relația de cuplu. Vei beneficia de o scurtă detensionare a atmosferei din cuplu, în lunile de primăvară, când vei înțelege ce va urma în anii care vin. Tot anul vei fi tentat să te răsfeți prea mult, prin orice metodă, ceea ce poate provoca tensiuni, nu doar în cuplu, ci și în relațiile profesionale. Până în iulie va trebui să finalizezi lecțiile de viață esențiale legate de a oferi iubirea, cu tot ce înseamnă asta. Odată învățate aceste lecții, vei avea șansa de a te bucura de roadele bogate pe care le poate culege un om care a învățat să fie iubitor.

CARIERĂ: Tot anul e mare forfotă pe plan profesional, în multe feluri și din multe motive. La începutul anului, cauți să-ți croiești singur un drum în viață, cu puterile proprii, apoi te vei vedea nevoit să faci acest lucru, prin forța împrejurărilor. Ceea ce faci de bunăvoie în prima jumătate din an se poate dovedi cea mai bună alegere în a doua jumătate. Indiferent ce vei alege, este un an de curaj, de evoluție către un statut mai independent, care îți va aduce mai multă încredere în sine decât ai avut vreodată. Începând cu luna iulie, va trebui să găsești o cale de a împăca solicitările profesionale cu cele familiale, fără să le neglijezi pe vreunele. Vei pendula mai mult timp între cele două domenii importante.

SĂNĂTATE: Veștile sunt bune, chiar de la începutul anului te vei elibera de un element care a răscolit de prea multe ori adâncurile întunecate ale ființei tale, scoțând la lumină ceea ce nici tu nu știai că există acolo. Pericolul însă va trece în zona alimentației. Este bine să eviți alimentele scumpe, extravagante sau care îți sunt oferite gratis, cel puțin până în octombrie. Primele trei luni ale anului te expun în continuare unui consum nervos mai mare decât de obicei, dar acesta nu va mai avea efectul devastator pe care l-a avut anul trecut. Începând cu luna iulie, va trebui să acorzi mai multă atenție problemelor de sănătate ale înaintașilor, ca să știi de ce să te ferești, ce anume din stilul lor de viață ai preluat și ce probleme ar putea să apară la tine.

BANI: Chiar din primele zile ale lunii ianuarie, veniturile tale pot fi afectate de fel și fel de complicații, pierderi, înșelăciuni, furturi sau altele asemenea. Este foarte important să fii atent unde îți pui banii și valorile, cel puțin până în octombrie, cu o atenționare specială pentru lunile de vară, de la finalul lunii iulie până în prima săptămână din septembrie. Un alt pericol pentru Rac vine de la tentația uriașă de a trăi pe picior mare, fără să dispui de resursele necesare și fără să-ți pese de consecințele acestei alegeri, tot din ianuarie până în octombrie și tot cu un accent special în lunile de vară. Nu este un moment bun pentru împrumuturi, nici cele luate, nici cele date.

HOROSCOP 2023 LEU

DRAGOSTE: Este un an interesant, care deschide o fereastră prin care vei putea vedea ceea ce vei trăi în anii următori, cu mare implicare. Lunile de primăvară îți vor arăta că viața are mecanismele ei pentru a te scoate din inerție, de exemplu prin parteneri care vor provoca adevărate revoluții în existența ta. Vei fi mai dificil pentru oricine, până în octombrie din cauza unei sensibilități nefirești la orice fel de critică și a dorinței de a te impune, indiferent unde te afli. Orgoliul prinde aripi în lunile de vară, cu un vârf periculos de la finalul lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Primele luni ale anului păstrează o anumită răceală în cuplu, de care te poți elibera doar dacă vei accepta să fii tu cel care aduce căldura în relații și topește gheața.

CARIERĂ: O etapă importantă se va încheia odată cu acest an și alta va începe. Este ultimul an dintr-un lung șir în care ai fost nevoit să cauți, să schimbi, să renunți, să revii și să faci totul mai bine. Începând cu luna mai se deschide o oportunitate de a face un pas important înainte pe plan profesional. Este o ocazie de scurtă durată, care se întinde pe durata unui an, până în vara anului următor. Din iulie, începe să se contureze un alt context, care poate aduce multe schimbări la nivelul ideilor după care îți conduci și îți organizezi existența. Poți începe o nouă etapă de studii, să o continui pe o alta, la fel de curajoasă, începută de curând.

SĂNĂTATE: Cea mai mare parte a anului acesta va fi un domeniu delicat, care va solicita multă atenție și măsură din partea ta. Se mențin, și anul acesta, atenționările legate de bolile profesionale și de schimbările pe care trebuie să le faci, măcar acum, pe ultima sută de metri. Până în octombrie, corpul tău va fi mai sensibil la orice și vor apărea manifestări exagerate față de factorii de mediu care favorizează dereglarea stării de sănătate. Lunile de vară, în care ești în formă maximă, de obicei, se anunță a fi deosebit de solicitante, așa că este bine să-ți programezi de pe acum un concediu prelungit, dacă se poate, de la finalul lunii iulie până la finalul lunii august, cel puțin. Pericolele vin de la orgoliul care pune paie pe foc în orice dispută, de la egoismul care își arată fața urâtă până la toamnă și de la excesele de autoritate care pot duce foarte ușor la crize de nervi, cu tot ce implică acestea pe zona cardiovasculară.

BANI: Din martie, intervine un element puternic de reglare care te va îndemna la economii, investiții inteligente, îndelung calculate și la o mai corectă împărțire a beneficiilor în cadrul unei afaceri sau la nivelul familiei. Este posibil ca veniturile partenerului să scadă sau nu mai crească și asta să însemne o limitare a cheltuielilor comune. Poate scădea numărul celor care se implică și financiar în proiectele tale, la fel și cel al bonusurilor, beneficiilor obținute pe bază de simpatii sau al donațiilor. Din octombrie, începe o etapă ciudată, în care va trebui să te abții de la cheltuieli nesăbuite, să te ferești de furturi și de înșelăciuni, dar și de tentații, inclusiv sub forma unor prețuri mici, dar pentru obiecte total inutile.

Citește și:  Zodia Leu – compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 FECIOARĂ

DRAGOSTE: Este ultimul an, dintr-o serie lungă, în care ai trăit cele mai dureroase experiențe în sfera sentimentală, dar ai învățat să iubești, să prețuiești sentimentele celor dragi și să le respecți locul și rolul în existența ta. Vei continua această serie de lecții de viață și anul acesta, iar din martie vei începe o etapă cu totul nouă, în care va trebui să-ți folosești experiența acumulată ca să construiești sau să reconstruiești, după caz, relația de cuplu. Începe o altă serie, mai scurtă, de câțiva ani, în care va trebui să investești mult în relația de cuplu, în termeni de atenție, toleranță, bunătate, omenie, maturitate și înțelepciune. Persoanele cu care te căsătorești, cu care începi o relație anul acesta sau în următorii doi ani sunt predestinate să ocupe un loc important în existența ta.

CARIERĂ: Scurte perioade de agitație până la jumătatea acestui an, după care urmează o perioadă de acalmie de care ar fi bine să te bucuri pentru că va fi ultima, înainte de o lungă serie de ani în care vei trăi adevărate transformări în acest domeniu. Tot anul acesta și anul următor vei avea ocazia de a crea contexte favorabile pentru cooperare cu persoane care au aceleași aspirații ca și tine. Ele vin cu capitalul, tu cu ideile și din această combinație apare progresul pentru toți. Condiția este ca fiecare să aibă o contribuție clară, care să îi pună în evidență calitățile, oricare ar fi acestea. Începând cu luna mai, se pot crea condiții pentru o colaborare mai strânsă cu persoane aflate la distanță sau chiar în străinătate.

SĂNĂTATE: Anul acesta vei avea ocazia să întrevezi ce urmează în acest domeniu, în lunile de primăvară, care îți vor oferi ocazia de a experimenta situații și probleme noi, poate chiar ieșite din comun. Va urma un lung șir de ani în care vei trăi cu totul altfel, conform cu cele mai avangardiste tendințe ale epocii noastre, nu doar pentru a-ți păstra starea de sănătate, ci și pentru a progresa, ca om, pe toate planurile. Axa cardiovasculară va fi suprasolicitată până în octombrie, cu un vârf periculos în lunile de vară, de la finalul lunii iulie până în prima săptămână din septembrie. Dacă te știi cu astfel de probleme, ar fi bine să iei măsuri și să te ferești de orice fel de excese.

BANI: Tot anul acesta și anul următor, cheia succesului financiar este la altcineva, în sensul că e nevoie de cooperare, de colaborare și de un adevărat spirit întreprinzător pentru a-ți spori veniturile. Vei reuși pentru că presiunea e mare și la fel de mare este și oportunitatea, e nevoie doar să o sesizezi în timp util. Din luna mai, dragă Fecioară, contextul se deschide și mai mult spre străinătate, colaborări cu persoane bine situate, care te pot ajuta în mod real, timp de cel puțin un an. Anul poate deschide cornul abundenței pentru tine, dar nu de unul singur, doar prin cooperare, pe baza a ceva ce știi doar tu și poți doar tu sau doar tu faci foarte bine.

HOROSCOP 2023 BALANȚĂ

DRAGOSTE: Evenimentele se vor succeda cu mare viteză în prima jumătate a anului, așa că nu vei avea prea mult timp de gândire și nici chef să stai prea mult pe gânduri. În a doua jumătate a anului, se va contura un cu totul alt context care îți va arăta ce este necesar să faci pentru a construi o relație de cuplu așa cum ți-o dorești de atât de multă vreme. Va trebui să lași în urmă trecutul, cu toate ale lui, să dai dovadă de curaj și de multă deschidere față de nou. Lunile de primăvară pot veni cu noutăți cu totul speciale, ieșite din comun, de exemplu sub forma unor idei avangardiste despre iubire, despre relații și despre cum ar trebui să le construiești, ca să reziste.

CARIERĂ: Pe plan profesional, veștile sunt bune și nu prea, depinde cum le-ai construit până acum. Chiar din prima lună a anului, vei avea șansa de a scăpa de o pată care ți-a știrbit considerabil prestigiul și bunul nume în anul care a trecut. Din martie, însă, vei avea alături de tine, la fiecare pas, un profesor exigent, care va cere mult de la tine, cu promisiunea că vor veni și vremuri mai bune, la un moment dat, peste mai bine de doi ani. Volumul de muncă poate fi mai mare decât de obicei, sarcinile de serviciu pot fi mai complexe și mai solicitante. Vestea bună este, însă, faptul că este ultimul an, dintr-o serie lungă, în care te vor urmări erorile trecutului.

SĂNĂTATE: Acesta este domeniul cel mai afectat în noul an și această influență nefastă nu se va limita la acesta, va continua și în următorii doi ani. Poți renaște din propria cenușă la capătul acestei serii de încercări, mai bun, mai înțelept și, cu siguranță, mai recunoscător pentru ce ai trăit și ai experimentat în acești ani. Cel mai important este echilibrul psihic, conservarea puterii interioare, a încrederii în sine și în legile care guvernează viața. Lunile de toamnă vor scoate la lumină alte probleme, este posibil să te sperie mai mult, dar va fi suficient cât să revii la drumul cel drept, în toate sensurile posibile.

BANI: Până în iulie, vei continua bătăliile începute pentru a intra în posesia unor bunuri, prin partaje, separări sau alte forme legale de împărțire a unor bunuri comune. După care vei renunța singur, de bunăvoie și nesilit de nimeni, la orice fel de luptă pentru bunuri pământești, de dragul bunei înțelegeri cu cei din jur sau, oricum, o vei lăsa mai moale cu orice fel de conflict, pe această temă. Din mai, pot crește veniturile partenerului de cuplu sau ai putea primi sume de bani din dobânzi, investiții inteligente sau ca urmare a creșterii veniturilor dintr-o afacere din care faci parte. Nu este un an de acumulare, ba te mai pândește și pericolul de a cheltui prea mult cu prietenii, mai vechi sau mai noi, cei care au gusturi extravagante și tu nu te poți lăsa mai prejos.

Citește și:  Zodia Balanță- compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 SCORPION

DRAGOSTE: Ar fi bine să tratezi cu seriozitate și cu maturitate toate relațiile cu cei dragi pentru că, începând cu anul acesta, vei intra într-o serie de teste care au ca scop descoperirea adevărului despre sentimentele și angajamentele tale. Până în iulie, rămâne valabilă tendința de a evita deciziile importante în relații, din motive cât se poate de pragmatice. Începând cu luna mai se vor crea premisele unor decizii cu implicații majore pentru relațiile în care ești implicat, cum ar fi o căsătorie sau un divorț. Vei avea un an la dispoziție să ajungi la concluziile necesare pentru a lua astfel de decizii, din această vară până în vara următoare.

CARIERĂ: Există riscul, cât se poate de real, de a pierde un capital de imagine important, pentru care ai depus eforturi reale, printr-o imprudență, un gest nepotrivit, o ieșire temperamentală la adresa unui nevinovat. Până în octombrie, este bine să fii mai atent și mai prudent, în orice situație cu implicații sociale. Întregul an vei fi foarte ocupat cu munca, în prima parte lupți pentru un progres major, cu mult curaj, iar în doua parte vei trece la decizii care să te avantajeze doar pe tine. Îți poți pregăti lansarea pe un traseu profesional individual, unde să fii tu propriul șef și poate de aceea vor apărea atât de multe și puternice temeri, pe parcursul verii, în special de la finalul lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Din vară, începe o perioadă bună pentru semnarea unor contracte importante.

SĂNĂTATE: Încep să te ajungă din urmă păcatele tinereților, sub forma unor afecțiuni dobândite de pe urma unui stil de viață preluat de la strămoșii tăi. Până în mai, zona capului poate fi afectată de probleme apărute din senin, cu o evoluție rapidă. Apoi, va veni nota de plată pentru stilul de viață asociat cu munca ta de zi cu zi sau cu lipsa ei. Inactivitatea te poate afecta mai mult decât efortul depus la serviciu. Chiar din prima lună a anului, axa cardiovasculară va deveni foarte solicitată și de aceea ar fi bine să eviți excesele de orice fel, în special consumul nervos, care poate fi foarte intens până în octombrie.

BANI: În zona banilor e liniște, semn că te afli într-o perioadă în care construiești pârghiile necesare pentru a ajunge la alt nivel de trai, de salarizare sau de administrare a unui patrimoniu. Până în octombrie, Scorpionul ar fi bine să evite, cât poate de mult, revendicările legate de locul și rolul pe care-l ocupi în cadrul unei echipe, pe motiv că meriți mai mult și nu primești. La baza acestor solicitări se află un orgoliu foarte greu de controlat în noul an și o sumă de impresii prea bune despre propria persoană. Ar fi bine să te concentrezi pe muncă, pe efortul de zi cu zi de la serviciu și să îți faci rost de alte surse de venit, dacă nu ești mulțumit cu cele din prezent.

HOROSCOP 2023 SĂGETĂTOR

DRAGOSTE: Până în luna mai, vei zbura vesel, chiar și din floare în floare, pe motiv că sunt prea multe flori frumoase și e păcat să nu te apropii. Lunile de vară însă vor aduce o schimbare importantă. Timp de un an și jumătate, destinul însuși te va chema la lecții ca să te învețe ce e iubirea, cum trebuie protejată, de ce este necesar să fie prețuită și ce loc merită în existența ta. Ispitele vin de departe sau de sus, de la persoane la care privești cu admirație. Acestea pot face gesturi nepotrivite, dacă nu vei fi suficient de atent, încât să nu ajungi să încurajezi un astfel de comportament. Vei învăța foarte multe în noul an, dintr-o sumedenie de experiențe pe care le vei trăi cu intensitate, dar vei ajunge să le privești cu detașarea venită din înțelepciune.

CARIERĂ: Dacă ai crezut că ai avut mult de lucru anul trecut, anul acesta vine cu un volum și mai mare, începând cu luna mai. Este o ocazie, destul de rară, de a te evidenția prin seriozitate, pragmatism, respect față de valorile celorlalți. Munca va cere din ce în ce mai mult de la tine și este posibil să rămâi mai mult timp pe acest făgaș. De tine depinde cum se vor alege apele, ce rezultate vei reuși să obții. Șansa îți surâde, dar în spatele surâsului ei se află nenumărate ore de muncă și concentrare, nu întotdeauna recompensate așa cum ți-ai dori. Poate că va trebui să preiei inițiativa, la un moment dat, pe parcursul anului și să ceri o reorganizare a activității, fie în sensul de a te degreva de anumite responsabilități, fie în acela de a prelua mai multe, dar similare și mai ușor de gestionat.

SĂNĂTATE: Cu siguranță, ai resimțit presiunea anului trecut și au apărut deja unele probleme care trebuie rezolvate în timp util. Noul an vine cu o presiune și mai mare, în special la locul de muncă, dar de data aceasta, va avea și o componentă pozitivă puternică, ceea ce te poate ajuta foarte mult. Ar trebui evitate călătoriile lungi, până în octombrie, iar deplasările pe distanțe scurte trebuie făcute cu mai multă prudență, pentru a evita incidentele de orice fel. Pot să apară vești neplăcute de la mare distanță, care să te afecteze mai mult decât vei lăsa să se vadă. Începând cu luna martie, atmosfera din familie poate deveni mai rece, mai restrictivă și această schimbare te poate afecta destul de mult, dacă vei permite acest lucru.

BANI: Noul an vine cu schimbări, unele vor genera consecințe mai rapide, altele în timp. Dispar dificultățile legate de intrarea în posesia unor bunuri moștenite, cele legate de plata unor împrumuturi mai vechi, scad și șansele de a fi nevoit să plătești un preț mare pentru orice beneficiu pe care-l primești. Este ultimul an, dintr-o lungă serie, în care a trebuit să împarți cu alții rezultatele muncii proprii. Nu înseamnă că nu vei mai împărți, ci doar că de anul viitor înainte, va fi alegerea ta, nu rezultatul unei constrângeri. Chiar din prima lună a anului, veniturile partenerului pot crește.

Citește și:  Zodia Săgetător – compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 CAPRICORN

DRAGOSTE: Ai șansa de a te elibera în noul an de mai multe constrângeri care au avut rolul lor, dar și l-au epuizat. Ai învățat, timp de mai mulți ani, ce părți din personalitatea ta trebuie restructurate pentru a-ți permite să trăiești frumos, în armonie cu propriul suflet. Chiar din prima lună a anului dispare un element care a umbrit serios viața de cuplu, sub forma unui intrus, unul real sau doar bănuit. Lunile de primăvară vor aduce un aer proaspăt în viața ta pentru că vei vedea cum e să trăiești fără prea multe limitări, să poți alege conform propriei conștiințe care a devenit mai matură, între timp. Este un an al iubirii pentru cei care își caută perechea, mai ales din luna mai încolo. La fel și pentru cei care vor să-și mărească familia.

CARIERĂ: Domeniul profesional va suferi schimbări importante, dar începând cu lunile de vară. Timp de un an și jumătate, vei culege roadele unor alegeri înțelepte sau vei plăti prețul unor decizii proaste, care ți-au afectat și relația cu familia, pe lângă complicațiile din relațiile cu superiorii. Va trebui să găsești acel echilibru, pentru unii imposibil, între viața de familie și cea profesională, dar vei avea motive solide, așa că sunt șanse mari să reușești. Începând cu luna mai, se pot deschide alte oportunități de evoluție prin valorificarea unei pasiuni care poate deveni ocupație permanentă. Vei prefera să fii mai puțin vizibil, să nu mai atragi atenția asupra ta, ceea ce te va ajuta foarte mult, în special în a doua jumătate a anului.

SĂNĂTATE: După tot ce ai trăit de ani buni încoace, este posibil să te fi ales cu o oboseală cronică, în ce mai bun caz, sau cu afecțiuni care evoluează lent și vizează, de exemplu, oasele și articulațiile. În noul an, cei din Capricorn ar trebui să evite momentele de nervozitate maximă care le pot pune în pericol aparatul cardiovascular care trebuie protejat și printr-o alimentație corespunzătoare, cel puțin până în octombrie. În lunile de vară, în special de la finalul lunii iulie până la începutul lui septembrie, ar trebui să eviți sporturile extreme, momentele în care o faci pe grozavul, orice gest potențial periculos pentru că orgoliul e mare și la fel de mare va fi și nesăbuința.

BANI: După o serie de restricții, dintre care unele au fost foarte potrivite pentru că te-au condus către economii importante de resurse, noul an vine cu altele, cu totul diferite, dar cu efecte asemănătoare. Lunile de primăvară te vor ajuta să-ți faci o idee în legătură cu ceea ce va fi necesar să faci în anii următori, ca să-ți menții sau să-ți crești veniturile. Până în octombrie, ar trebui evitate împrumuturile de orice fel, partajele, împărțirile de bunuri comune, chiar și cele amiabile. Tot până atunci, ar trebui să te abții de la orice fel de provocare la adresa persoanelor care îți dau bani sau alte beneficii. Au și ei orgoliul lor și singurul care va fi afectat vei fi tu, cu orgoliul tău.

HOROSCOP 2023 VĂRSĂTOR

DRAGOSTE: Începi anul în forță, cu tot felul de provocări care vor pune sub semnul întrebării stabilitatea relației de cuplu. Motivele au o legătură strânsă cu orgoliul, cu egoismul și cu gândirea unilaterală, cea care susține drepturile proprii, dar le încalcă pe cele similare, ale celorlalți. Până în martie, ești sub protecția unui profesor astral care ți-a supravegheat cu exigență maturizarea în ultimii doi ani și jumătate. După care vei fi pe cont propriu, cu gradul de maturitate pe care ai reușit să-l obții. Este posibil, inclusiv, să apară o a treia persoană în cuplu, nu neapărat cu implicații erotice, dar cu siguranță cu implicații toxice pentru atmosfera din relație. Începând din iulie, va trebui să începi să practici ceea ce susții, să construiești relații frumoase cu cei din anturajul apropiat sau să suporți consecințele acestor eșecuri.

CARIERĂ: Te mai zbați, până în iulie, cu ambițiile legate de evoluția profesională, după care vei coborî cu picioarele pe pământ – mai de voie, mai de nevoie – ca să simți, din nou, gustul vieții reale, cea presărată cu dificultăți reale și cu bucurii pe măsură. Se recomandă prudență maximă la semnarea oricăror contracte, până în octombrie, inclusiv. Colaborările noi se anunță a fi problematice, cu multe ascunzișuri și zone gri, greu de accesat. Este posibil să pornești pe un nou drum profesional, într-un cu totul alt mediu, eventual mediul în care te vei muta cu locuința. Ai timp, un an de zile, să iei deciziile necesare, dar va trebui să observi ocaziile, ca să nu treacă pe lângă tine, ca și cum nici n-ar fi existat vreodată.

SĂNĂTATE: Veștile bune sunt modeste, în sensul că dispare un element care te-a pus pe gânduri sau chiar ți-a făcut probleme printr-o sensibilitate prea mare la infecții sau pe segmentul digestiv. Indigestiile vor apărea și în noul an, dar nu vor mai fi la propriu și nu din aceleași motive. Rămân de explorat, cu mare atenție, problemele moștenite de la părinți prin preluarea modelului emoțional de reacție față de lume și oameni. Aici poți descoperi nenumărate resorturi ale problemelor de sănătate cu care te confrunți și cu care te poți confrunta și în anii următori. Este ultimul an în care vei fi constrâns de împrejurări să te ocupi de starea ta de sănătate, să iei măsuri, drastice câteodată, pentru a o păstra sau a o recupera. Începând cu anul următor, nu vei fi mai fi același, vei trece printr-o lungă serie de transformări ale personalității, iar starea de sănătate va fluctua, în funcție de orientarea ta, negativă sau pozitivă.

BANI: Din martie încolo, timp de doi ani și jumătate, vei învăța ce înseamnă cheltuieli chibzuite, socoteli atente și buna administrare a resurselor de care dispui. Subiectul finanțe va deveni unul dintre cele mai sensibile pentru tine, în special din cauză că vei simți limitările din mai multe direcții odată. Este important să iei contact cu realitatea în aceste chestiuni bănești, ca să înveți lecții importante de care fugi de mai mulți ani. Vei căuta, și de această dată, să te refugiezi din calea lipsurilor, în brațele familiei, de exemplu. Vei găsi înțelegere și poate și sprijin, dar acesta nu va dura prea mult, poate din vara acestui an până în vara anului următor, nu va fi nici necondiționat și nici pe măsura așteptărilor tale. Vei fi destul de incomod pentru mulți dintre cei din jurul tău, în noul an, așa că nici sprijinul pe care-l vei solicita nu va fi cel dorit.

Citește și:  Zodia Vărsător – compatibilitatea cu alte zodii

HOROSCOP 2023 PEȘTI

DRAGOSTE: Chiar din primele zile ale noului an, vei renunța, de bunăvoie la rezervele pe care le aveai față de persoana iubită și nu vei mai evita exprimarea sentimentelor care vă apropie, inclusiv prin erotism. Vei fi cu adevărat ocupat anul acesta, așa că nu vei reveni la gândurile tale secrete legate de povești de iubire dubioase, niciodată încheiate definitiv, cel puțin în mintea ta. Ispita, însă, se mută în zona profesională, ceea ce înseamnă că poate veni de la o persoană din acest mediu. Tot anul, relația de cuplu trebuie protejată față de excesele de criticism și de izbucnirile nervoase provocate de nemulțumiri acumulate în timp.

CARIERĂ: Vei ieși la lumină, în noul an, în ciuda tuturor piedicilor cu care te-ai confruntat și care au dus la regândirea unor planuri, în domeniile importante ale vieții tale. Începi anul cu aceleași rețineri, poate chiar cu temeri, dar și cu o dorință intensă de a reuși, de a te pune în valoare, poate chiar prin mijloace pe care nu le-ai mai folosit niciodată. Până în octombrie, munca de zi cu zi poate fi problematică, pot să apară complicații, erori care să-ți știrbească din prestigiu. Lunile de vară, în special de la finalul lunii iulie până la începutul lunii septembrie, ar fi bine să te găsească în concediu. Este una dintre metodele de a te feri de probleme în relațiile cu colegii, cu superiorii sau de probleme de sănătate, provocate de atmosfera tensionată de la locul de muncă.

SĂNĂTATE: Este necesar, cel puțin până în octombrie să faci din protejarea stării tale de sănătatea o prioritate reală. Din martie, timp de doi ani și jumătate, vei beneficia de atenta supraveghere a unui profesor astral deosebit de exigent care te va sprijini prin domolirea exceselor de orice fel, dar și printr-o invitație, greu de refuzat, la o amplă restructurare a personalității tale. Ai nevoie să te descoperi, să începi sau să continui cizelarea caracterului, ca să devii cel care poți fi. Până la toamnă, axa cardiovasculară va fi accentuată, semn că trebuie evitată oboseala excesivă, consumul nervos și orice altceva știi că îți poate provoca reacții exagerate. Echilibrul psihic trebuie protejat în mod special, tot anul, chiar dacă va trebui să iei decizii neplăcute, în anumite momente, ca să ajungi la acest rezultat.

BANI: Începi anul cu șansa de partea ta, dar e capricioasă, pune condiții, cere curaj, determinare și viteză de reacție. Până în mai, vor exista condiții favorabile pentru a obține o creștere a veniturilor printr-o mai bună promovare a serviciiilor eforite, diversificarea ofertei sau prin crearea unor legături noi, cu alte medii profesionale care au nevoie de serviciile tale. Din vară, începe să se contureze un alt context, foarte provocator și interesant, care te poate trimite la școală, din nou, sau te poate impinge de la spate să începi să practici o nouă meserie, una la care ai visat dintotdeauna. Timp de un an și jumătate îți vei căuta locul, în fel și chip, cu încercări, cu erori și reușite, care te vor ajuta să te lămurești, să știi sigur în ce mediu te afli în elementul tău. Toate acestea vor cere un preț destul de mare, dar promit o mai mare independență, inclusiv financiară.

Citește și:  Zodia Pești – compatibilitatea cu alte zodii

Foto:123rf.com

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Viva.ro
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
LIVE /  LIVE VIDEO Simona Halep – Anna Blinkova 2-3 în turul 2 de la Hong Kong. Meciul este strâns
FANATIK.RO
LIVE / LIVE VIDEO Simona Halep – Anna Blinkova 2-3 în turul 2 de la Hong Kong. Meciul este strâns
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
Doliu în lumea afacerilor din România. A lăsat în urmă familia și prietenii îndurerați
FANATIK.RO
Doliu în lumea afacerilor din România. A lăsat în urmă familia și prietenii îndurerați
'Sincer, n-aș vorbi despre asta public'. Radu Vâlcan, mesaj de pe patul de spital. Ce anunț a făcut prezentatorul TV
Unica.ro
'Sincer, n-aș vorbi despre asta public'. Radu Vâlcan, mesaj de pe patul de spital. Ce anunț a făcut prezentatorul TV
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Un tânăr din Prahova a murit în drum spre casă, după petrecerea de ziua lui. Fatidic, s-a răsturnat cu mașina chiar în curtea părinților, la Ștefești
Observatornews.ro
Un tânăr din Prahova a murit în drum spre casă, după petrecerea de ziua lui. Fatidic, s-a răsturnat cu mașina chiar în curtea părinților, la Ștefești
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2024. Leii ar fi bine să își înceapă ziua într-o dispoziție cât mai senină, meditativă chiar, dacă este posibil

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI