România își apără titlul la campionatul mondial de robotică din SUA. Șocul cultural al elevilor când au aterizat la Houston

Comentează
Arhiva foto

Până pe 22 aprilie, patru echipe de elevi români se duelează în campionatul mondial de robotică FIRST, care are loc în Houston SUA. Concursul adună în fiecare an zeci de mii de tineri din toată lumea. Școala 9 relatează traseul celor trei echipe de robotică – Ro2D2, TehnoZ, Peppers și Autovortex. Anul trecut, campioni mondiali au fost elevii din echipa arădeană Delta Force. A fost pentru prima dată în istoria de 33 de ediții în care câștigătorii au fost din afara SUA.

„Houston, you’ve got a problem: Ro2D2 is in town!”, au glumit membrii echipei de robotică Ro2D2, a Colegiului Național Mihai Viteazul, din Ploiești, când au aterizat în orașul american care găzduiește campionatul mondial de robotică FIRST. Elevii făceau referire la propoziția folosită de astronauții de pe racheta Apollo 13 în timpul misiunii NASA din 1970 de aterizare pe Lună. 

Ro2D2 este una dintre cele trei echipe de elevi calificate în urma etapei naționale a BRD FIRST Tech Challenge 2023, organizată de asociația Nație Prin Educație, alături de TehnoZ și Peppers.

„Mozart, robotul nostru, a zburat cu bilet separat”

Ștefania Istrate, din echipa Ro2D2, a povestit despre drumul până la Houston și vizitele pe care le-au făcut ea și colegii la Muzeul de Științe Naturale din Houston și la NASA Johnson Space Center:

„Am avut un zbor perfect, cu escală de o oră și 20 de minute în Paris. Mozart, robotul nostru, a zburat cu bilet separat, însoțit de tatăl lui, Andrei Băzăvan. Suntem cazați la hotelul Sam Huston Curio Collection by Hilton, în centrul orașului Houston, la o distanță foarte mică de sala în care va avea loc concursul. În prima zi, după ce ne-am acomodat cu zona, am făcut o excursie la NASA Johnson Space Center unde ne-am întâlnit cu prietenii noștri de la echipa Peppers. A fost minunat să vedem cu propriii ochi rachetele care au schimbat istoria și perspectiva lumii asupra cosmosului. Houston, you’ve got a problem: Ro2D2 is in town! Astăzi am fost la Houston Museum of Natural Science unde am văzut o colecție impresionantă de fosile și schelete de dinozauri păstrate intacte. De asemenea am putut vedea Pendulul lui Foucault și cea mai mare sală dedicată energiei și resurselor naturale, ce poate fi observată într-un muzeu din lume”.

Primul șoc cultural: „întregul oraș este construit în jurul drumurilor”

Echipa Peppers a ajuns de la Iași la București cu un autocar care a plecat chiar în seara de Înviere. După două zile pe drum, primul contact cu SUA este povestit de ultimii intrați în echipă.



„După ce am ieşit din avion cu bagajele, am mers cu un autobuz până la cazare. Pe drum, imaginea oraşului s-a transformat în ceva de aşteptat la Statele Unite: zgârie-nori la fiecare stradă, autostrăzi mari, multe maşini”, a spus Alexandru Gheorghieș.



Ștefan Asandei a trăit și primul său șoc cultural: „Eu am fost uimit de stilul arhitectural predominant în Houston, zgârie-nori moderni din sticlă sau clădiri mari și înalte în stil gotic. Primul meu șoc cultural a fost reprezentat de importanța mașinii aici, întregul oraș este construit în jurul drumurilor și accesul ușor al mașinilor”.



Bianca Apetrei a fost entuziasmată să ajungă în orașul unde se ține concursul. „Am fost așa fericiți când am ajuns în oraș și am văzut mulțimile de clădiri. Din acel moment ne-am simțit și mai motivați să dăm tot ce avem mai bun în timpul competiției care ne-a oferit ocazia să ajungem în SUA”.

Cine sunt echipele care reprezintă România

Echipa Ro2D2 din Ploiești, Colegiul Național Mihai Viteazul

A fost înființată în 2018 și e formată din 15 membri și 7 voluntari. „Este o onoare pentru noi să participăm la acest campionat mondial. Bineînțeles că emoțiile există, dar așa cum ne place nouă să spunem, le vom lăsa la cazare și vom da tot ce este mai bun pentru a câștiga”, au declarat reprezentanții echipei Ro2D2, înainte de plecare.

Echipa TehnoZ din Pitești, Colegiul Național Zinca Golescu

A fost formată în 2018 și are 11 membri și 3 mentori, unul dintre ei fiind chiar un alumni al echipei. „Această experiență a legat și mai mult relația de prietenie dintre membrii echipei și ne-a demonstrat, încă o dată, că putem ajunge departe doar dacă lucrăm împreună. Acum, atât de aproape de plecare, ne simțim mai siguri ca niciodată pe munca noastră și pe tot ce am realizat până acum”, au spus cei din echipa TehnoZ.

Echipa PEPPERS din Iași, Liceul de Informatică Grigore Moisil

A luat ființă în 2019 și are 15 membri, 5 voluntari și mentorii lor. „Să reprezentăm România este o mare onoare și o mare responsabilitate. Pentru echipa noastră este un rezultat excepțional și suntem nerăbdători să ne măsurăm forțele cu cei mai buni, să învățăm din experiența comunității FIRST ale cărei valori ne definesc și pe noi”, au spus cei de la Peppers.

„La începutul sezonului, am avut competiții aproape în fiecare weekend. Ne întorceam luni dimineața la ora 5, stăteam în laborator, iar la ora 8 aveam matematică. Sunt situații de felul acesta la care îți trebuie o anumită tărie de caracter ca să supraviețuiești”, povestea înainte de plecarea în State Bianca Hulub, membră a echipei Peppers, într-un interviu pentru Școala 9.

Echipa Autovortex

„Elevii noștri curajoși din Moldova, Ardeal, Dobrogea și Muntenia vor reprezenta cu cinste țara noastră. Mulțumim frumos pentru sprijin și încredere oamenilor cu gânduri curate, părinților și partenerilor noștri. HAI ROMANIA!”, au scris aceștia pe pagina lor de Facebook înainte de plecarea în America. În urma celui de-al doilea meci de calificări de pe 20 aprilie, aceștia se aflau pe locul 5, după cum au relatat pentru Școala 9.

Sunt calificați de asemenea alți patru elevi excepționali din România la Dean's List Award: Alexia Ioana Neamțu - RobotX HD Hunedoara, Daria Gabriela Dicu - Ro2D2 Ploiești, Alexandru Isac - BrickBot Focșani și Andrei Luca Mănăilă - Heart of RoBots Buzău.

<strong>La competiția FTC mondială participă anual zeci de mii de elevi pasionați de robotică din toată lumea. Anul trecut au fost 36.000 de participanți din 50 de țări. Anul acesta intră în concurs 190 de echipe.</strong>

Competiția FIRST Tech Challenge a fost adusă la noi în 2016 de Asociația Nație Prin Educație, fondată de Dana Războiu, în cadrul celui mai mare program educațional STEM prin robotică pentru liceeni din țară.

În acești șapte ani de la înființare, BRD FIRST Tech Challenge a devenit un proiect național de inginerie organizat ca într-un start-up. Fac parte deja din program 3.000 de licee și 400 de mentori din 80 de orașe din țară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
20:15
Un bărbat din Iași a murit pe E85 după ce a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un mastodont de 43 de tone
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
19:41
Gardienii Revoluției impun noi restricții maritime după distrugerea a cinci petroliere iraniene de către SUA
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală