AEK nu mai poate fi ajunsă de PAOK Salonic, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu, şi a pus capăt hegemoniei clubului Olympiakos Pireu, care obţinuse şapte titluri consecutive începând din 2011, notează Agerpres.

Echipa din capitală are 66 de puncte, cu opt mai mult decât rivala din Salonic, la capătul unui sezon tumultuos.

Fotbalul elen, campion european în 2004 la nivel de echipă naţională, a avut o stagiune internă plină de violenţe, punctul culminant fiind atins de intrarea pe teren a preşedintelui clubului PAOK, înarmat, greve pentru salarii neplătite, o suspendare de trei săptămâni a primei ligi, ameninţarea cu excluderea din FIFA etc. Ivan Savvidis, preşedintele clubului PAOK, a primit interdicţie pe stadioane timp de trei ani după isprava sa.

Olympiakos, care nu a pierdut decât două titluri începând din 1997, în 2004 şi 2010, ocupă doar locul al treilea în clasament.

AEK mai are de trecut o formalitate, confirmarea definitivă a sancţiunii dictate de Comisia de Competiţii a campionatului împotriva clubului, după meciul direct.

În etapa a 28-a, PAOK Salonic a trecut cu 2-1 de Xanthi, fosta echipă a lui Lucescu jr. Tehnicianul român este favorit să preia din vară formația ucraineană Șahtior Donețk.

Atacantul român Vlad Morar a marcat golul prin care Panetolikos a învins-o pe Lamia cu 1-0, pe teren propriu, din penalty, în min. 75. Morar a ajuns la 9 goluri marcate în 23 de partide.


Citește și: EXCLUSIV | Doi bătrâni au rămas singurii locuitori ai unui sat de lângă Cernobîl. De câţiva ani, însă, nu-şi mai vorbesc

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan, goală pe internet. Imagini demne de filmele pentru adulţi: “O să plătească cumplit”
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Observatornews.ro
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Știrileprotv.ro
Detalii cutremurătoare în cazul femeii găsită moartă lângă un hotel din Alba Iulia. Ce a cerut recepționerului
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie