Andy Robinson, noul selecționer al naționalei de rugby. Obiectiv: România la CM 2023

Comentează

Tehnicianul Andy Robinson (55 de ani), câştigător al titlului mondial cu reprezentativa Angliei în 2003, este noul selecţioner al echipei naţionale de rugby a României, anunţă, luni, Federaţia Română de Rugby.



"Federaţia Română de Rugby şi Departamentul de Înaltă Performanţă al World Rugby doresc să anunţe că, începând din această lună, echipa naţionala de seniori a României va fi pregătită de către Andy Robinson. În vârstă de 55 de ani, acesta este unul dintre cei mai titraţi antrenori englezi, câştigător cu echipa naţională a Angliei al titlului mondial în 2003, aceasta fiind singura echipă din Europa care a cucerit trofeul Webb Ellis", se arată în comunicatul FRR.



Robinson va beneficia de expertiza tehnică a lui Marius Tincu, cel care a asigurat interimatul echipei naţionale a României în acest an, şi care va prelua de acum înainte funcţia de manager de performanţă/antrenor federal în cadrul Federaţiei Române de Rugby.



Obiectivul noului selecţioner este calificarea României la Cupa Mondială de rugby din 2023.

"Este o onoare să fiu numit antrenorul principal al României. Rugby-ul românesc are o tradiţie imensă şi sper să pot confirma aspectele cheie ale valorilor rugby-ului românesc. Sunt foarte mulţi oameni minunaţi implicaţi în rugby-ul din România, începând cu preşedintele Alin Petrache până la cei de la firul ierbii, care sunt cu toţii pasionaţi şi focusaţi pe succes.

Scopul meu este să îi unesc pe toţi aceştia şi să dezvolt jocul astfel încât România să evolueze la cel mai înalt nivel. Obiectivul principal este calificarea echipei la Cupa Mondială din 2023, care va avea loc în Franţa. După întâlnirile pe care le-am avut cu Alin Petrache şi reprezentanţii Departamentului de Înaltă Performanţă al FRR, şi după ce am vizionat câteva din meciurile de anul trecut ale echipei, cred că acesta este un obiectiv realizabil", a declarat Robinson.



"Am călătorit în România de câteva ori, prima dată în 2000, cu Brian Ashton, pentru a susţine câteva sesiuni de antrenament cu grupe de juniori, a doua oară am fost în 2006 cu echipa de tineret a celor de la Bath, apoi în 2009, ca antrenor principal al Scoţiei, când am reuşit să câştigăm cu Scoţia A, Nations Cup ce a avut loc la Bucureşti.

Jocul de rugby în viziunea mea este un joc simplu, frumos, în care jucătorii pot face performanţă dacă stăpânesc procedeele de bază. Cred că dacă munceşti mult, sub presiune şi stăpâneşti aceste procedee, poţi să evoluezi la cel mai înalt nivel. Jucătorii trebuie să înţeleagă exact rolul lor în echipa şi ceea ce au de făcut.

Nu în ultimul rând, rugby-ul înseamnă construirea unei apărări care să nu poate fi depăşită, iar în atac să cauţi şi să găseşti spaţiul. Dacă vom reuşi să ducem balonul în mâinile celor mai rapizi jucători, care găsesc spaţiul în joc, atunci vom reuşi să marcăm şi toată lumea iubeşte să vadă eseuri", a adăugat Andy Robinson.



La rândul său, Marius Tincu a menţionat că noua funcţie este o provocare pentru el.



"După analiza făcută în acest timp din funcţia de antrenor principal interimar al echipei naţionale am realizat câtă muncă trebuie realizată la nivelul juvenil pentru a avea copii, jucători, antrenori şi educatori pregătiţi să poată face pasul la echipele din SuperLiga CEC Bank sau în străinătate.

Este o nouă provocare pentru mine în primul rând ca om şi în al doilea rând ca român, voi încerca să dau înapoi rugby-ului românesc ce mi-a dat el mie. Trebuie să reuşim să îi facem pe copii să viseze rugby, să îşi dorească să joace pentru echipa naţională, trebuie să descoperim pe alţii cel puţin la fel de buni sau chiar mai buni ca Macovei, Lucaci, Vlaicu, Calafeteanu, Lazăr, Burcea şi omit mulţi alţi jucători care au făcut performanţă la echipa de club şi naţională.

Trebuie să avem aceeaşi pasiune că atunci când am pus prima dată mingea de rugby în mână, când am marcat primul eseu, pasiune care trebuie înviată pentru că ea există în toate piepturile oamenilor care practică acest sport, peste tot în lume. Va fi foarte greu, dar tot ce este greu şi câştigat cu multă transpiraţie şi muncă este plăcut şi rămâne veşnic în mintea şi sufletul oamenilor.

Vom crea cu ajutorul celor implicaţi un plan de antrenament la toate categoriile de vârstă pe care trebuie să-l urmăm cu toţii. Avem nevoie de oameni angajaţi în acest plan, de unitate naţională pentru a reuşi." a afirmat Tincu, citat de Agerpres.



Andy Robinson a fost internaţional englez între 1988-1995, a făcut parte din selecţionata British Lions în turneul din Australia în 1989 şi a evoluat în Premiership între 1985-1997 la Bath, cu care a cucerit 7 titluri de campion al Angliei şi 7 Cupe.

La finalul carierei de jucător a devenit antrenor, pregătind pe Bath (1997-2000) cu care a cucerit că antrenor principal, în premieră pentru o echipă britanică, Heineken Cup în 1998.

Între 2000-2004 a făcut parte din staff-ul naţionalei Angliei care în 2002 a devenit numărul 1 mondial şi în 2003 a câştigat Cupa Mondială, apoi între 2004-2006 a fost antrenor principal al Angliei, cele mai notabile succese fiind cu Africa de Sud şi Australia.

Între 2007-2009 a fost antrenor principal la Edinburgh, cu care a terminat pe locul secund în Liga Celtică în 2009, între 2009-2012, antrenor principal al Scoţiei, cu victorii în faţa Africii de Sud, Australiei şi Argentinei, iar între 2013-2016 antrenor principal la Bristol, echipă pe care a promovat-o în Premiership în 2016, după 8 ani.



Selecţionata României va debuta în Rugby Europe Championship, ediţia 2020, pe 1 februarie în deplasare, cu Georgia. "Stejarii" vor avea apoi încă două meciuri în deplasare, pe 8 februarie, cu Portugalia şi pe 7 martie, cu Rusia şi două partide pe teren propriu, pe 22 februarie, cu Spania şi pe 14 martie, cu Belgia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
BREAKING NEWS
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
18:06
Pensia de serviciu pe care o primește fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă la Ministerul Justiției: „Nu am stabilit-o eu”
Oana Gheorghiu, Alexandru Rogobete. Sursa foto:  Inquam Photos / George Călin, Hepta
Reportaj
17:35
Guvernul Mureșan. Opoziția, lovită de anemie la audierile miniștrilor. „Vara ispitelor! Păsărin!” Singurele certuri din comisii
Ultimele știri
19:11
Prețuri uriașe pentru El Clásico: Barcelona a pus în vânzare primele bilete pentru meciul cu Real Madrid
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Explicația Ministerului Apărării
18:38
Kelemen Hunor explică în ce condiții poate fi suspendat Nicușor Dan
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Imagine văzută de sus cu o casă construită din mai multe containere maritime vopsite în negru
15:50
Au îmbinat șase containere maritime și au construit o casă de 149 mp, în SUA. Cum arată interiorul
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Polițiștii torționari de la Secția 16
16:25
Poliţiştii de la Secția 16 care au torturat un tânăr în pandemie, condamnaţi definitiv. Şeful lor a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
16:11
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pe TikTok ca să-i cumpere vila de 1.000.000 de euro din Toscana
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri