Naționala de fotbal a României a început excelent aventura în preliminariile pentru turneul final al Euro 2016. Tricolorii lui Victor Piţurcă s-au impus duminică seara cu 1-0 la Pireu, în faţa Greciei prin golul reuşit de Ciprian Marica (10 pen.)Printre remarcaţii partidei se numără şi mijlocaşul echipei Petrolul Ploieşti, Ovidiu Hoban. Acesta a fost titular şi a avut o prestaţie foarte bună. Drept recompensă, după succesul înregistrat aseară, Hoban a primit o veste foarte bună din partea conducătorilor ploieşteni: a fost reprimit în lotul condus de Răzvan Lucescu.Exclus din lot din cauza unei dispute pe care mijlocaşul a avut-o cu managerul sportiv Mario Nicolae, la finalul partidei cu Dinamo Zagreb, din Croaţia, contând pentru returul play-off-ului de calificare în grupele Ligii Europa, meci pierdut de Petrolul cu 2-1, acesta a fost aproape de a semna un angajament cu echipa israeliană, Hapoel Beer Sheva.Conform digisport.ro, negocierile cu Hapoel ar fi intrat în impas, astfel că mijlocaşul ”lupilor” ar fi tentat să continue la Ploieşti cel puţin până la vară atunci când contractul său cu Petrolul va expira. Mai mult decât atât, şi conducerea ”găzarilor” este dispusă să îngroape securea războiului şi i-a propus lui ”Hobi” prelungirea contractului.
Luni, Petrolul va juca în deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, iar din lotul ploiestenilor va face parte şi Ovidiu Hoban. Partida va începe la ora 21.00 şi va fi transmisă de LOOK Plus şi livetext de SportNews.ro