Beckham cere spațiu! Fostul fobalist britanic vrea să «se transfere» în Cosmos

Comentează

David Beckham ar putea deveni primul fotbalist care “se transferă” în spaţiu, vedeta britanică fiind în negocieri în acest sens cu o firmă de transport specializat, potrivit contactmusic.com.Surse apropiate vedetei au declarat că acesta a fost abordat deja de reprezentanţii unei companii de transport spaţial.Fostul jucător britanic, acum în vârstă de 43 de ani, președintele la echipa americană Inter Miami CF, ar putea chiar să jongleze puţin cu mingea în timpul acestei călătorii.

“Este ceva ce David îşi doreşte de multă vreme”, a spus sursa pentru publicaţia britanică The Sun.

Suedezul Schwarz, la poziția a 20-a pentru zborurile pe LunăTotuşi, Beckham se simte “foarte neliniştit” în ceea ce priveşte perspectiva de a ajunge în spaţiu, a mai spus sursa.

Stefan Schwarz, înscris la excursiile pe Lună

Fostul mijlocaș suedez Stefan Schwarz, 49 de ani, jucător aflat în echipa care a eliminat România la Campionatul Mondial de fotbal din 1994, în sferturi, e pe locul 20 pe o listă de persoane care ar urma să plece pe Lună, când excursiile se vor face. El locuieşte în Portugalia, unde deţine un resort.

250.000 $ a plătit un japonez pentru a zbura în jurul lunii

Elon Musk, CEO-ul Space X, a dezvăluit recent cine este astronautul care va zbura în jurul Lunii, cu ajutorul rachetei.În urmă cu câteva zile, au apărut informații conform cărora SpaceX ar avea deja un client din sfera privată, interesat să zboare cu racheta Big Falcon Rocket în spațiu, în jurul Lunii, cel mai devreme în 2023. Yusaku Maezawa, fondator al Zozotown, cel mai mare retailer online de haine din Japonia, e primul client privat care va călători cu Big Falcon Rocket. Maezawa, 42 de ani, are o avere de aproximativ 2,9 miliarde de dolari. Ca artist, vrea să-i ia și pe alți colegi de breaslă cu el, așa că a cumpărat toate locurile disponibile pentru prima călătorie: va lua între șase și opt artiști alături de el, la bord. În total, costul rachetei ar trebui să fie de aproximativ 5 miliarde de dolari. E foarte probabil ca japonezul să plătească în total ceva mai mult de 250 de milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pompieri în echipament de protecție acționând cu spumă de stingere la locul accidentului în care cabina unui camion a fost distrusă în urma impactului cu structura unei benzinării.
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
MONDEN
Asia Express editia 19
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
Cristina Rus și Andreea Bănică | sursa foto: Arhivă
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
11:32
Un bărbat care a făcut ocolul Pământului pe jos a ajuns acasă după 28 de ani, din care 14 i-a petrecut blocat
11:26
Ferrari-ul din care nu mai recunoști aproape nimic. Conciso există într-un singur exemplar și nu are nici portiere
10:58
Cercetătorii au creat o moleculă care ajută la recuperarea memoriei în lupta cu boala Alzheimer
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român