Sursa citată menţionează şi că SC FC PetrolulSA  nu a mai achitat datoriile (chiria plus costul utilităţilor) nici către SGU, societatea cu care a avut contract iniţial, nici către CSM, noul administrator al stadionului.

”Noi ne declarăm toată disponibilitatea pentru a-i ajuta. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu Daniel Capră, care mi-a dat asigurări că vom avea contractul semnat în cel mai scurt timp, pentru a se achita toate datoriile către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti. Noi susţinem echipa Petrolul, dar lucrurile trebuie să intre în legalitate. Sper că nu se va ajunge în situaţia ca Petrolul să fie evacuat din sediul administrativ”, a explicat. pentru ziarul Incomod, Cezar Stoichiciu, directorul CSM Ploieşti.