Mihăiţă Neşu, fostul fundaş stânga al Stelei, a participat astăzi la înmormântarea tatălui său, Mircea Neşu. Fostul mare jucător de la "U" Cluj şi fostul mare arbitru internaţional a murit zilele trecute, la vârsta de 74 de ani, după o cruntă suferinţă. Cu toate că au existat suspiciuni că Mircea Neşu şi-ar fi grăbit sfârşitul, preoţii greco-catolici chemaţi să oficieze slujba n-au luat în considerare aceste zvonuri şi au făcut o slujbă aşa cum se cuvine. Site-ul www.ebihoreanul.ro a avut un fotoreporter la fața locului și a publicat azi o galerie foto impresionată. IMAGINILE AICI.
Peste 300 de persoane au participat, joi, la slujba de înmormântare a fostului arbitru internaţional de fotbal şi doctor Mihai Neşu, decedat în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Municipal. Slujba s-a ţinut la capela Frenţiu din cimitirul orădean, fiind oficiată de trei preoţi greco-catolici, conduşi de protopopul de Oradea Gavril Buboi, scrie ebihoreanul.ro.
"Este un moment foarte trist. Este adevărat că a avut un moment de cădere, dar ultimele cuvinte pe care acest om le-a auzit au fost cele din partea preotului. A fost părintele nostru la patul lui, i-a făcut un maslu, tot ceea ce trebuia ca să-l pregătească pentru moarte. A avut un moment de convertire. Ultiumul cuvânt pe care l-a ascultat a fost cel din partea preotului care i-a dat ultima dezlegare şi asta era cu 12-14 ore înainte de a muri", a declarat Virgil Bercea, episcopul greco-catolic din Oradea.