Deși în urmă cu o lună era dat ca şi jucătorul Petrolului Ploieşti pentru următoarele două sezoane, fundaşul stânga Haubert Guilherme (24 de ani) s-a despărțit marți de clubul ploieștean, după doi ani petrecuți la Ploiești.
În urmă cu puțin timp, brazilianul ploieştenilor, singurul integralist al campionatului în sezonul trecut, a postat pe pagina personală a unei binecunoscute rețele de socializare un mesaj de adio adresat fanilor petroliști. Iată cum sună mesajul emoționant al ex-fundașului stânga petrolist:
”Mai întâidetoate, așdori să mulțumesc clubului FCPetrolulpentru cei doi animinunatipetrecuți la Ploiești. În același timp,vreau să-mi cer scuze pentru că am părăsitclubulîn acest fel, dar, din păcate, ceea ceamvrut eunu s-a îndeplinit.Ieri, când amintrat învestiarpentruprima dată dupăvacanță, echipamentul meunu era acolo. M-am simțitfoartedezamăgitde situația aceasta șidupă ce am avutoconversațiecușefii clubului, mi s-a transmis că oferta făcută de club și pentru care am bătut palma înainte de plecarea mea în va canță în Brazilia nu mai este valabilă. Sunt un om cu o minte foarte limpede, am conștiința împăcată că am făcut mereu ce este mai bine pentru echipa Petrolul și nu în ultimul rând vreau să menționez că eu m-am ținut de cuvânt atunci când am afirmat că voi continua la Petrolul.Așadar, vreau să vă spunla revedereșisă subliniez faptulcăPetrolulnu mai îl are pe jucătorulGuilherme, darvaaveaîntotdeauna pe Guilhermecaun suporter!HaiPetrolul!”