După 12 etape, Locomotiva e prima în Seria a II-a din Liga a IV-a, 32 de puncte, golaveraj 36-3. “Copos” e Isac, şeful depoului Buzău, “Mourinho” e Florică Lotrea (62 de ani), antrenorul “echipei de beton”. Primele sunt ca şi inexistente, iar motivaţia vine din plăcere. “Jucăm pe câte 150 de lei la victorie! Salariile sunt la zi, 200 de lei lunar, de om!”, se mândreşte Lotrea. În Giuleşti, salariile sunt de sute de mii de euro, iar performanţele – ioc!
Eroii au fost cei trei portari din lot
“Suntem cea mai veche echipă din judeţ”, spune tehnicianul ce-l idolatrizează pe Mircea Lucescu. Eroii ceferiştilor sunt portarii. Titularul Alin Oprea şi-a rupt piciorul într-un duel cu cei de la Căldărăşti, în etapa a 4-a. Apoi a apărat un copil, Alin Creţu, care a salvat un penalty la Costeşti. A fost adus şi Marius Mindileac (33 de ani), fost junior al Stelei. Şi el a salvat un 11 m! Copos, nu-i aduci pe ei, că tot sunt ieftini şi beton? Şi ceferişti!

Căpitanul s-a «privatizat»

Echipa nu face antrenamente, pentru că băieţii sunt la muncă: doi lucrează la Peco, trei sunt în cadrul Armatei, altul e mandatar la poştă. Sunt şi şomeri. Numai căpitanul Fabian Tomescu e “privatizat”: are o firmă de instalaţii electrice!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.