Unul dintre cei pe care Daniel Prodan îi considera trădători, fostul selecționer Anghel Iordănescu, a sosit la salonul VIP de la Arena Națională, în jurul orei 16.00. Însoțit de doi dintre copii săi, Generalul a depus o imensă coroană de flori.

Gică Popescu, aflat la căpătâiul lui Didi încă de dimineață, a evitat întâlnirea cu dușmanul Tata Puiu, urcând la etajul unu al Arenei Naționale. Baciul s-a ascuns de ”Father Chicken”, de care s-a considerat părăsit după ce antrenorul a acceptat să lucreze cu actuala conducere FRF. Asta după ce, în campania pentru alegerile dion 2014, Iordănescu se dădea ”până la moarte” cu Gică.

Răzvan, fiul lui Prodan, bandajat la mână

Tibi Csik, coleg cu Prodan la Olimpia și la națională, va sosi la înmormântare împreună cu Iosif Vigu, alt fost mare internațional, stabilit la Satu Mare.

Viorel Ion, coechipier cu Didi la Steaua, a adus covrigi de Buzău și a promis că va oferi și un vin la pomană de 40 de zile!

Răzvan, fiul lui Daniel Prodan, a apărut cu mâna bandajată. Licinia, soția lui Didi, a relatat pentru Libertatea scene înfricășătoare, petrecute miercuri, când Didi a murit.

Citiți și

Ștefania, fiica lui Daniel Prodan, face sâmbătă 19 ani. Ce destin crunt, e ziua în care părintele său va fi înmormântat!

Daniel Prodan a murit. Fratele lui Didi a avut o premoniție sumbră: ”Trebuie mai mult de-o moarte, ca iubirea s-o răpună”

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis
GSP.RO

"Am vrut să dau mâna cu el. Dar și-a tras mâna". Ilie Năstase a luat foc dupa gestul lui Iohannis

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă
HOROSCOP

Horoscop 12 decembrie 2019. Capricornii au parte de o zi dificilă