Meciul dintre Anglia și Țara Galilor ar putea decide câștigătoarea Six Nations

Comentează

Naționalele de rugby ale Angliei și Țării Galilor se vor întâlni, sâmbătă, pe Twickenham Stadium, în etapa a 4-a din Turneul celor Șase Națiuni, învingătoarea urmând să fie, cel mai probabil, și câștigătoarea ediției din acest an a competiției, informează agerpres.ro.

Cele două reprezentative sunt singurele care nu au suferit vreo înfrângere în meciurile de până acum, iar obiectivul declarat al celor două staff-uri cu privire meciul de sâmbătă este victoria.''Cu trei succese la activ, Anglia va începe partida împotriva Țării Galilor având statutul de lider al clasamentului, în drumul către un titlu de campioană a Emisferei de Nord, pe care nu l-a mai cucerit din 2011, respectiv a Grand Slam-ului care a revenit pentru ultima dată trandafirilor în ediția 2003 a competiției. Desigur însă, pentru Owen Farrell și colegii lui această partidă este prima ocazie de a-și lua revanșa după acea înfrângere de anul trecut suferită chiar pe Twickenham (la CM, n.r.), când au condus cu 25-18, iar apoi eseul lui Gareth Davies, alături de precizia arătată de Dan Biggar din fața butului să scrie istorie, Anglia fiind prima națiune organizatoare a Cupei Mondiale eliminată în faza grupelor. Lucrurile s-au schimbat însă în decurs de numai câteva luni și venirea pe banca tehnică a australianului Eddie Jones a dus până în prezent la un bilanț pozitiv, trandafirii fiind în această ediție a Six Nations cea mai ofensivă echipă, cu un total de nouă eseuri marcate. Galezii se vor întoarce la Londra pentru a încerca să dea din nou lovitura, cu o echipă neschimbată față de partida precedentă în care au învins Franța. Așa cum declara antrenorul Warren Gatland, această dispută este cea care va desemna noua campioană din Six Nations'', scrie frr.ro.Într-o altă partidă, la Dublin, Irlanda va primi vizita Italiei și, oarecum bizar însă în conformitate cu aspectul ierarhiei actuale a competiției, poate fi o luptă pentru evitarea ''lingurii de lemn'', având în vedere că un succes al azzurrilor ar trimite campioana ultimelor două ediții pe ultima poziție a clasamentului. Dacă din punct de vedere matematic această posibilitate există, italienilor le va fi însă extrem de greu să câștige pe terenul unei echipe pe care au învins-o doar o singură dată în istorie pe propriul teren (în 1997) și care, în ciuda numeroaselor absențe din cauza accidentărilor, a cedat greu în partidele cu Franța și Anglia.Pe Murrayfield va avea loc, duminică, epilogul etapei a IV-a, cu Scoția și Franța aflate la episodul cu numărul 90 în istoria întâlnirilor directe, cocoșii galici mai având șanse de a cuceri trofeul dacă vor fi ajutați și de jocul rezultatelor Angliei, respectiv Țării Galilor, cu ''trandafirii'' urmând să se întâlnească în ultima rundă în celebrul Le Crunch. ''Ciulinii cu siguranță nu uită că în urmă cu doi ani au avut avantaj la pauză după eseurile marcate de Sturat Hogg și Tommy Seymour, iar apoi au condus cu 17-16 până în minutul 78, când au pierdut dramatic în urma unei lovituri de pedeapsă concretizate de Jean-Marc Doussain. Astfel, această nouă ciocnire cu Les Bleus se anunță una extrem de disputată'', notează sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză