Niculescu, Dulgheru, Cristian și Tecău s-au dat în spectacol la Centrul Național de Tenis. Sunt ultimele zile de vacanță în tenisul mondial (doar Simona Halep a început sezon, cu un turneu demonstrativ). Una activă, țin să ne anunțe jucătoarele și jucătorii români.
Pe pagina de Facebook, Alexandra Dulgheru (28 ani, 191 WTA) a postat fotografii făcute alături de colegele din echipa de Fed Cup, Monica Niculescu (30 ani, 23 WTA) și Jaqueline Cristian (19 ani, 228 WTA), în sala de la sediul federației. Între fete se află și doi băieți: Horia Tecău, cel mai bun ”dublist” al României din toate timpurile (la 32 de ani, este pe locul 8 în lume), și antrenorul Victor Crivoi. Cu toții, cu precădere fetele, s-au maimuțărit, pentru a-i face pe plac unui sponsor de echipament sportiv.A fost ultimul antrenament în țară efectuat înaintea plecării în Australia, acolo unde 2018 va începe cu primul turneu de Mare Șlem al anului, cel de la la Melbourne (15-28 ianuarie).