Pe ce poziție e Simona Halep în clasamentul WTA. Locurile celorlalte românce

Comentează

Românca Simona Halep este în continuare pe locul al treilea în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA), dat publicității luni, informează agerpres.ro. Halep este devansată de americanca Serena Williams și de cehoaica Petra Kvitova, care păstrează un avans de 670 de puncte. Pe locul patru, la 250 de puncte de Halep, se află rusoaica Maria Șarapova.În top 100 se mai află patru românce, Irina Begu, care staționează pe locul 30, Monica Niculescu, ajunsă pe 46, după un salt de trei poziții, Alexandra Dulgheru, care a urcat două trepte și este acum pe 59, și Andreea Mitu, care a urcat un loc și se află pe 70.La dublu, Monica Niculescu se menține pe locul 52. Raluca Olaru a reușit un salt de cinci locuri după titlul ITF de la Ilkley, iar Irina Begu se află în continuare pe 56.În ierarhia Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, Serena Williams conduce detașat, urmată de Simona Halep, care are un avans de 174 de puncte față de Șarapova (locul 3).Situația este neschimbată și în clasamentul încasărilor din circuitul WTA în acest an, cu Williams pe primul loc, cu 6,1 milioane dolari, urmată de Șarapova, 2,5 milioane, și Halep, 2,2 milioane, etc.Clasamentul WTA la simplu1 (1). Serena Williams (SUA) 11.291 puncte2 (2). Petra Kvitova (Cehia) 6.8703 (3). Simona Halep 6.2004 (4). Maria Șarapova (Rusia) 5.9505 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.0006 (6). Lucie Safarova (Cehia) 4.055 7 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 3.895 8 (8). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.575 9 (9). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345 10 (10). Angelique Kerber (Germania) 3.285 ................................................................. 30 (30). Irina Begu 1.63646 (49). Monica Niculescu 1.065 59 (61). Alexandra Dulgheru 917 70 (71). Andreea Mitu 820 174 (178). Patricia Țig 301 179 (179). Ana Bogdan 291 187 (193). Ana Bogdan 275 260 (324). Alexandra Cadanțu 162 326 (384). Cristina Dinu 117 344 (352). Irina Maria Bara 110 368 (362). Elena Bogdan 95 388 (395). Diana Buzean 86 399 (402). Mihaela Buzărnescu 79 etc.Clasamentul WTA la dublu1 (1). Sania Mirza (India) 7.940 puncte2 (2). Martina Hingis (Elveția) 7.0803 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.9903 (3). Elena Vesnina (Rusia) 5.9905 (5). Lucie Safarova (Cehia) 5.9166 (6). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 5.746 7 (7). Krstina Mladenovic (Franța) 5.580 8 (9). Timea Babos (Ungaria) 5.010 9 (11). Andrea Hlavackova (Cehia) 4.985 10 (10). Cara Black (Zimbabwe) 4.899 ......................................................... 52 (52). Monica Niculescu 1.505 55 (60). Raluca Olaru 1.410 56 (56). Irina Begu 1.405 84 (84). Elena Bogdan 915 etc.Clasamentul WTA Road to Singapore 1 (1). Serena Williams (SUA) 5.885 puncte2 (2). Simona Halep 3.7153 (3). Maria Șarapova (Rusia) 3.5414 (4). Carla Suarez Navarro (Spania) 2.8855 (5). Lucie Safarova (Cehia) 2.4776 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 2.371 7 (6). Petra Kvitova (Cehia) 2.346 8 (10). Angelique Kerber (Germania) 2.197 9 (8). Timea Bacsinszky (Elveția) 2.040 10 (9). Caroline Wozniacki (Danemarca) 1.757 ..................................................................... 27 (25). Irina Begu 969 40 (39). Alexandra Dulgheru 756 54 (53). Monica Niculescu 541 66 (65). Andreea Mitu 480 etc.Clasamentul încasărilor din circuitul WTA în 20151. Serena Williams (SUA) 6.175.649 dolari2. Maria Șarapova (Rusia) 2.536.1323. Simona Halep 2.237.3264. Lucie Safarova (Cehia) 2.084.893 5. Petra Kvitova (Cehia) 1.420.858 6. Carla Suarez Navarro (Spania) 1.414.518 7. Ekaterina Makarova (Rusia) 1.247.800 8. Timea Bacsinszky (Elveția) 1.012.518 9. Karolina Pliskova 889.341 10. Ana Ivanovic (Serbia) 881.626 ................................................... 29. Irina Begu 511.686 61. Monica Niculescu 238.440 65. Alexandra Dulgheru 228.825 70. Andreea Mitu 217.762 etc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză