“Generaţia de Aur” se rupe de la Federaţia Română de Fotbal, despărţirile fiind alimentate de disputa pe care preşedintele Răzvan Burleanu a declanşat-o cu directorul sportiv Daniel Prodan. Următorul pe lista plecărilor este, susţin surse federale, Florin Răducioiu (44 de ani), antrenor la naţionala Under 16.
Selecţionata condusă de “Marele Blond” a plecat, ieri, cu autocarul spre Turneul de Dezvoltare de la Belgrad.
Copiii au ajuns seara la Timişoara, după un drum istovitor, iar în această dimineaţă urmează să se deplaseze spre capitala Serbiei, pentru ca mâine să debuteze în competiţie, contra Cehiei. La întrecerea amintită participă, în afara României şi a Cehiei, Bulgaria şi Serbia.
Nemulţumit de condiţiile oferite
“Acţiunea autobuzul” se va solda, susţin surse federale, cu demisia lui Florin Răducioiu, nemulţumit de condiţiile oferite lotului său.
“Suntem total nepregătiţi. N-o să cadă cerul pe noi, dacă nu va ieşi bine. Eu vreau să fac bine la federaţie”, a spus “Radu” înaintea plecării spre Serbia.
Fostului atacant nu-i convine deloc că a fost pus să piardă atâtea ore pe drum, iar copiii au acumulat oboseală. După “scandalul diurna”, declanşat de Prodan, care a şi fost sacrificat, ar putea urma acum “scandalul autobuzul”.
“Preşedintele federaţiei a venit la noi şi ne-a vorbit vreme de 10 minute! A fost important. Ne-a explicat de ce a trebuit să plecăm cu autocarul. Chestiuni economice!”, ne-a declarat ieri, abătut, Răducioiu.