”Da, fac tactica după fundași”, a reacționat ironic tehnicianul, care crede că transferul lui Denis Alibec va revigora, în partea secundă a sezonului, compartimentul ofensiv al Stelei.
”Ca să ai ocazii e nevoie de un jucător important în faţă, cu care să poţi combina. Denis cred eu că are calitatea necesară. Dincolo de combinaţiile în care intră, trage des la poartă. Eu sunt sigur că el va reuşi la Steaua”, a spus Reghecampf la Digi Sport TV.
Reghecampf i-a făcut program special de Sărbători lui Alibec: ”L-am rugat foarte mult să se odihnească, pentru că a fost o perioadă extrem de încărcată. Nu i-am spus nimic de kilograme, vom vedea în ianuarie. Fiecare dintre jucători se întorc cu 1-2 kilograme în plus, dar acum nu aveam ce să îi spun, în condiţiile în care noi nu avem fişa lui. El mi-a spus că se simte foarte bine cum e acum. Un jucător cu kilograme în plus nu are mişcările pe care Denis le-a arătat în această toamnă.
Eu i-am spus că trebuie să privească Steaua ca o rampă de la lansare. Trebuie să ajungă la un club unde să îşi asigure viitorul financiar pentru toată viaţa”.
Alibec a ratat prima șansă de a demonsta că merită să joace în fotbalul mare. Transferul său la Internazionale nu a fost unul de succes (2009), el fiind împrumutat de italieni la Mechelen, Viitorul sau Bologna.
Marica s-a luat de Reghecampf și a confirmat ceea ce toată lumea știe: că antrenorul Stelei nu lucrează tactic la antrenamente, fapt care se observă cel mai bine în totala lipsă de idei și de trasee în jocul ofensiv. Steaua are abia al 6-lea atac din Liga 1, la egalitate de goluri marcate cu FC Voluntari: 26!