Aflată la New York, pentru ultimul turneu de Mare Șlem al anului, Simona Halep, numărul doi mondial,  a fost invitată, marți, să arunce prima minge la meciul de baseball dintre echipele New York Mets și Arizona Diamondbacks, din liga profesionistă nord-americană (MLB).

Halep, care a purtat un tricou al echipei Mets cu numărul 13 și numele său pe spate, i-a mărturisit ”catcher”-ului Kevin Plawecki (Mets) că este ”foarte emoționată”, înainte de a arunca prima minge a meciului, în fața spectatorilor prezenți pe Citi Field.

Aruncarea Simonei a fost un pic prea scurtă și a căzut chiar în fața lui Plawecki, care a prins apoi mingea. ”A fost o aruncare prea moale”, a recunoscut Simona, după ce și-a salutat componenții echipei sale, în frunte cu antrenorul Darren Cahill, care au urmărit-o în acțiune de pe margine.

Halep a fost învinsă fără drept de apel de spaniola Garbine Muguruza, cu 6-1, 6-0, duminică, în finala turneului WTA de la Cincinnati și a ratat a treia sa șansă de a deveni numărul unu WTA, precedentele două fiind în finala de la Roland Garros (pierdută în fața Jelenei Ostapenko) și în sferturi la Wimbledon (cu Johanna Konta).

Românca ocupă acum locul al doilea în clasament, la doar cinci puncte de liderul Karolina Pliskova (Cehia), și va fi a doua favorită la US Open, turneu care va debuta luni la arenele Flushing Meadows din New York, notează Agerpres.

CITEȘTE ȘI: 44 de ani de când Ilie Năstase devenea primul nr. 1 din istoria tenisului. ”Eu am fost lider pe 23 august, poate Simona va fi pe 1 decembrie”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.