S-au tipărit 50.100 de bilete, dar fanii au pus mâna pe doar 37.000. Restul Arenei Naţionale va fi populat cu politicieni, vedete, oameni de fotbal, familiile jucătorilor, soţii, copii, prieteni sau cunoştinţe ale şefilor, ale conducătorilor, ale VIP-urilor şi ale fotbaliştilor. “Am ţinut cam 8.000 de bilete. Eu am oprit cinci loje, nici unul din verii mei nu stă la lojă. Vine Gică Hagi, vin miniştri, fetele vin şi ele, nevastă-mea vine şi ea. O să fie un spectacol”, a anunţat Gigi Becali la GSP TV modul în care “au dispărut” subit tichetele căutate de fanii roş-albaştrilor.
100, pentru Viorel Hrebenciuc
Şeful Stelei a adăugat dezinvolt: “Am pierdut 100.000 doar pe invitaţii. E foarte bine. Încasăm 1,2 milioane de euro din vânzarea biletelor. Puteam să iau 3 milioane de euro, dar apoi eram criticat. Zicea lumea că sunt flămând”. Becali a dezvăluit că doar un singur politician, Viorel Hrebenciuc, a luat contra cost 100 de bilete, iar jucătorii au cumpărat circa 3.000 de tichete, adică fiecare a luat de zece ori mai mult decât avea alocate iniţial (12 bilete). Culmea, nici măcar cele 200 de tichete anunţate de şefii Stelei că vor fi date fanilor la jocul cu Gaz Metan nu mai sunt. “Nici cele 200 bilete pentru Chelsea în peluze pe care speram să le distribuim la meciul cu Mediaş nu mai sunt. Îmi pare tare rău de cei care au fost la meciul cu Ajax, dar n-au reuşit să-şi achiziţioneze pentru joia viitoare”, a dat vestea, pe un site de socializare, managerul MM Stoica.
Unde s-au dus biletele
Cuprins:
“Solicit autorităţilor române să întreprindă o acţiune fără precedent împotriva celor care sfidează legea, vânzând legitimaţii de acces la suprapreţ”, a anunţat MM Stoica pe Facebook. Managerul general al Stelei a adăugat: “Informez autorităţile că îmi dau concursul 24 ore din 24 pentru a contribui la descoperirea infractorilor care cumpără bilete cu intenţia de a le specula”.
Atacantul Raul Rusescu, 24 de ani, l-a enervat pe Laurenţiu Reghecampf în partida cu Ajax şi acesta a decis să-l amendeze. Motivul: a executat o lovitură liberă, chiar dacă tehnicianul îl indicase pe Iasmin Latovlevici să tragă. “Sunt convins că Lato ar fi marcat cu stângul la colţul lung. Raul o să plătească intrarea băieţilor la film”, a spus Reghe.
Gigi Becali debordează de optimism înaintea meciului pe care Steaua îl va susţine pe 7 martie contra londonezilor de la Chelsea în prima manşă a optimilor Europa League: “Dacă jucăm cu Chelsea aşa cum am făcut- o cu Ajax, le dăm cu un gol în plus, adică 3-0 la Bucureşti”. Cel mai periculos jucător de la Chelsea? “Ăla negru şi mare. Cum? Nu joacă? Yes, yes, yes”, a exclamat Becali. Era vorba de senegalezul Demba Ba.
Zecile de mii de suporteri stelişti rămaşi fără bilete la meciul cu Chelsea, de pe Arena Naţională, au propus instalarea unor ecrane gigant pe stadionul din Ghencea pentru a vedea meciul. Fanii roşalbaştrilor sunt convinşi că şi arena din sud-vestul Capitalei ar fi plină dacă oficialii echipei ar permite accesul suporterilor şi ar instala ecrane uriaşe pe teren. Suporterii sunt dispuşi să plătească bilete pentru a vedea meciul în “templu”.
Patronul roş-albaştrilor este gata să bage adânc mâinile în buzunare şi să-i recompenseze pe jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Reghecampf (37 de ani) cu 100.000 € dacă vor câştiga trofeul Europa League. Primul pas ar trebui să fie făcut în dubla confruntare cu Chelsea, iar Gigi Becali (54 de ani) ştie cum: “Dacă nu se reface Râpă, locul lui va fi luat de Chipciu. Bourceanu aduce un plus în locul lui Filip, pentru că este mult mai bun”. Dacă trec de Chelsea în “optimi”, fotbaliştii ar încasa câte 20.000 €.
După ce a aflat că fostele glorii ale clubului au fost “uitate” de şefii Stelei, care au distribuit aleatoriu biletele, galeria a reacţionat şi a anunţat că jucătorii de legendă ai echipei vor primi tichete din cele repartizate suporterilor de la Peluza Nord, chiar dacă e vorba de locuri la peluzele stadionului. Pe lista celor care vor primi tichetele sunt Liţă Dumitru, Adi Bumbescu, Miţi Majearu sau Ştefan Iovan.
Laurenţiu Reghecampf a declarat că antrenamentele de forţă făcute de stelişti în perioada de pregătire vor continua. “Am lucrat la disciplină şi la formarea unui grup unit. Important e să ne menţinem diferenţa faţă de urmăritoare şi să luăm titlul”, a spus antrenorul din Ghencea. “În fiecare săptămână trebuie să mai adăugăm energie”, a spus Reghe.