09 Feb. 2018 22:15

Tragedie evitată la Timișoara. O peluză a fost închisă, după ce s-au surpat porțiuni de pământ

Distribuie

Tragedie evitată la Timișoara. Stadionul ”Dan Păltinișanu”, 32.972 locuri, al doilea cel mai mare din ţară, după Arena Naţională este într-o avanasată stare de degradare. La meciul ACS Poli Timișoara - FC Voluntari 2-3, disputat vineri, administratorii arenei au izolat câteva sectoare din Peluza Sud și din tribună, din cauza alunecărilor de teren.

Peluza Sud găzduia de obicei galeria Timişoarei. Organizatorii au închis complet acele zone, marcându-le cu bandă alb-roşie. Prezenţa suporterilor în acele sectoare ar putea să ducă la o tragedie, astfel că în viitor, până când se va securiza totul, acea parte din stadion va rămâne închisă.

ACS Poli Timișoara – FC Voluntari, 2-3, a fost un meci nebun, decis în prelungiri.

Stadionul Dan Păltinişanu' a fost construit în anul 1963 şi este în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş.

În decembrie 2017, consilierii județeni au avizat favorabil proiectul pentru demararea unui studiu de oportunitate privind reabilitarea stadionului Dan Păltinișanu' din Timișoara.

Analiza, care urmează să ofere o perspectivă asupra situaţiei actuale a arenei, a fost votată, deşi liberalii s-au opus.

Noi nu îmbrățișăm această idee ca stadionul Dan Păltinișanu să fie demolat', a declarat consilierul județean PNL, Nicolae Bitea.

În replică, preşedintele CJ Timiș, Călin Dobra revine cu mesajul pe care l-a transmis deja, luni, Primăriei Timişoara, referitor la un alt subiect.

Să plătească corecția de un milion de lei ca să putem demara proiectul cel mai important pentru Timișoara, accesul la autostradă, patru benzi Timișoara – Dumbrăvița – Giarmata', a spus Călin Dobra.

Studiul de oportunitate va stabili dacă structura de rezistenţă a stadionului mai este corespunzătoare din punct de vedere tehnic.

Stadionul 'Dan Păltinișanu' din Timișoara va fi demolat. Ce se ridică în locul arenei.


Citește și: EXCLUSIV/Ultimele vești despre Anca Pandrea, internată de urgență în spital. Abia mai respiră

Loading...
Comentarii