Viitorul și-a stabilit programul de cantonament pentru vara lui 2018. Viitorul Constanţa va disputa mai multe partide de verificare în cadrul stagiului de pregătire pe care îl va efectua în Polonia, printre care şi cu campioana Legia Varşovia şi vicecampioana Jagiellonia Bialystok, potrivit site-ului clubului patronat de Gheorghe Hagi. În stagiul care va debuta pe 22 iunie, FC Viitorul va juca o primă partidă de verificare cu nou-promovata Zaglebie Sosnowiec (antrenor Dariusz Dudek, fratele lui Jerzy Dudek), pe 27 iunie, la Kielce. În al doilea meci de pregătire, constănţenii vor înfrunta vicecampioana Poloniei, Jagiellonia, partida urmând să aibă loc la data de 30 iunie, la Kielce. Meciul cu campioana Legia Varşovia este programat pe 4 iulie, de la ora 21,00 (ora României), chiar la Varşovia. Primul joc amical al Viitorului după reluarea pregătirilor, programată la 13 iunie, va avea loc la data de 20 iunie, de la ora 20,00, cu Zimbru Chişinău, pe terenul Central al Academiei Gheorghe Hagi.Citiți șiViitorul lui Hagi a împrumutat trei jucători la U Cluj