ACTUALIZARE 13.30. Clubul Petrolul a câţtigat timp în procesul intentat de Serviciul de Finanţe Publice care a cerut intrarea în faliment. Tribunalul Prahova a amânat decizia pentru data de 25 mai. Este cea de-a doua amânare, după ce speţa a mai fost analizată în luna februarie.
-------
Chiar de ziua legendei Mircea Dridea - joi face 79 de ani, Petrolul Ploiești, alt club de tradiție din fotbalul românesc, riscă să intre astăzi în faliment și să fie practic ”radiat”! Nu mai puțin de trei dosare în care se cere falimentul clubului ”găzarilor” se află azi pe rolurile de la Tribunalul Prahova. Toate aceste trei dosare sunt disjunse din dosarul principal, 717/105/2015, în care se cere falimentul clubului, anunță ziarulprahova.ro.Cel mai ”periculos” dintre acestea pare a fi acțiunea înaintată de Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti, care cere falimentul, cauza fiind amânată la precedentul termen (10 februarie).
Celelalte două cerereri de falimentare a Petrolului sunt cele depuse de fotbaliștii Andrei Peteleu şi Alexandru Tudose, care au cerut şi ei falimentul clubului, din cauza neprimirii salariilor cuvenite pe perioada contractuală. Dar fiindcă plângerile lor sunt de abia la prima înfăţişare, este de aşteptat ca solicitarea lor să se amâne.
Dacă vor scăpa de supliciul de azi, oficialii petroliști trebuie să stea în „priză”, pentru că mâine e termen în procesul cu Primăria Ploieşti, care încearcă să recupereze alţi bani de la club, în dosarul cu nr. 2669/105/2015!