332.000.000 de lei va plăti România pentru un baraj și un rezervor care să protejeze Praid de inundații. Cum rămâne cu vina companiei Salrom

 1 comentariu

Guvernul a aprobat planul de protecție împotriva inundațiilor pentru Praid, care prevede construirea unui baraj înalt de 12 metri și a unui bazin de retenție pe pârâul Corund. Investiția, în valoare de 332 milioane lei, va fi finanțată din fonduri de stat.

Planul de protecție împotriva inundațiilor la Praid

Potrivit planului elaborat de specialiștii români în domeniul apelor, urmează să fie construit un baraj înalt de 12 metri și un bazin de retenție pentru viituri.

De asemenea, proiectul prevede realizarea unui canal subteran pentru evacuarea apei, precum și regularizarea și, parțial, devierea albiei pârâului.

În cazul unor ploi abundente și al unei cantități mari de apă care s-ar revărsa din nou pe pârâul Corund, fenomen care anul trecut a dus la închiderea salinei din Praid, apa ar urma să fie preluată de bazinul de retenție. În situații grave, ar putea fi blocat complet accesul apei în zona Cheilor Sării din Praid.

Vicepremierul Tánczos Barna a declarat, în anunțul oficial, că sistemul ar oferi pe termen lung siguranță localității Praid și că autoritățile își doresc ca lucrările să înceapă încă din acest an.

Potrivit lui Tanczos Barna, ”UDMR solicită Ministerului Finanţelor şi Ministerului Mediului să trateze Praidul ca prioritate, asigurând finanţarea necesară pentru ca lucrările să poată începe în acest an”. ”Este fel de importantă informarea locuitorilor. De aceea, vinerea viitoare vom prezenta la Praid investiţia aprobată, calendarul lucrărilor de execuţie şi rolul acestuia în protecţia localităţii împotriva inundaţiilor şi în prevenirea unei noi catastrofe ecologice”, anunţă vicepremierul.

Planurile vor fi prezentate locuitorilor, la fața locului, vinerea viitoare.

Documentația tehnică, aprobată încă din decembrie

Documentația de specialitate fusese aprobată încă din luna decembrie a anului trecut, informație publicată inițial de Transtelex. La acel moment, prefectul județului Harghita, Petres Sándor, anunța că planul tehnic a fost avizat integral de comisia competentă din cadrul Ministerului Mediului.

Actuala hotărâre de guvern reprezintă următoarea etapă necesară în acest proces.

Întârzieri cauzate de modificările terenului

Întârzierea nu a fost cauzată de dispute politice, ci de faptul că, după inundațiile din luna mai, terenul din zona Cheilor Sării s-a modificat semnificativ, fiind necesare noi investigații.

Între timp, a fost realizat și un canal provizoriu de evacuare a apei, însă soluția definitivă, de amploare, a ajuns abia acum în faza aprobării guvernamentale.

În comunicat se precizează că investiția nu exonerează compania minieră de stat Salrom de responsabilitățile sale.

Societatea trebuie să continue lucrările de reducere a riscurilor în zona minei.

Conducerea Salrom, demisă după dezastrul de la Praid

La sfârșitul lunii octombrie, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, anunța demiterea conducerea Salrom.

„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea Salrom a fost demisă. S-a terminat cu nepăsarea şi aroganţa celor care cred că resursele statului român sunt moştenire personală! Oricâte şmecherii ar încerca cei care s-au obişnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală - nu le mai merge! La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot”, scria atunci Miruţă, pe Facebook.

Cu doar câteva zile înainte, în urma Raportului Corpului de Control al Primului Ministru, Radu Miruță transmitea că „Salrom şi-a bătut joc de banii şi resursele românilor” și că a cerut conducerii Salrom să-şi dea demisia de onoare, însă au refuzat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    tomitan 20.02.2026, 12:18

    Cum rămâne cu vina managerilor? Păi nu a trecut la CCR legea cu taierea lefurilor speciale?Voi cum credeti ca a trecut?La ordinul lui Grindeanu care a negociat imunitatea penala a PSD istilor.Simplu , nu va atingeti de lepadaturile noastre si atunci legea trece la CCR.Presa a si scris dedpre acest troc al lui Grindeanu.Troc care o sa reziste pana cand AUR o sa castige alegerile iar șacalii din PSD o sa-l mazileasca pe Grindeanu.Atunci o sa fue alt troc.O să ofere gasca Nordis pe tavă in schimbul imunitatii penalilor din acel moment.Nastase,Dragnea au fost la Rahova , o sa urmeze Grindeanu. PS.Apropo Sorinache & Marcelino ,Arsenie si Lia vă așteapta in instantă dupa alegerile din 2028.Astea o sa iasă la pensie după ce o sa execute tot PSD -ul.După ce mută sediul Kiseleff 10 la Rahova.

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește