Alexandru Rafila a precizat că, în unele zone, în următoarea perioadă, situația din secțiile ATI ar putea deveni mai puțin „controlabilă”.

„Când te afli într-o perioadă de creştere rapidă, nu poţi să speri că ea se va încheia săptămâna viitoare. Deci, vor exista cu siguranţă câteva săptămâni de creştere. Important este ca această creştere, care s-a dovedit să fie destul de rapidă, 20% săptămânal, atât a crescut boala, să fie frânată încât la un moment dat să putem să oprim această creştere, ca să putem să asigurăm asistenţă medicală tuturor celor care au nevoie”, a spus Alexandru Rafila.

„Mi-e foarte, foarte, foarte frică că în următoarele două săptămâni vom ajunge într-o situaţie mai puţin controlabilă în unele zone în ceea ce priveşte terapia intensivă”, a declarat Alexandru Rafila.

Reprezentantul României la OMS spune că pentru a depăși această situație dificilă, Ministerul Sănătății trebuie să se mobilizeze, „în al 12-lea ceas”.

„Noi ne găsim acum în situaţia în care, practic, secţiile de terapie intensivă alocate pacienţilor cu noul coronavirus sunt pline, probabil că ne apropiem de capacitatea maximă, iar cifrele ne arată că suntem la jumătate din numărul de cazuri care au fost înregistrate în noiembrie. Or asta mie îmi generează o preocupare, pentru că nu ştim care e situaţia reală”, a spus Alexandru Rafila.

„Probabil că situaţia este îngrijorătoare şi în judeţele care aparent au un număr mai mic de cazuri şi aici cred că Ministerul Sănătăţii ar putea să se mobilizeze măcar acum, în al 12-lea ceas. Ministerul Sănătăţii trebuie să se ocupe nu numai cu comunicarea datelor, ci şi cu nişte acţiuni care să ducă la obţinerea unor date care să fie cât mai apropiate de realitate, să ştim ce avem de făcut”, a mai spus Alexandru Rafila.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Imagini apocaliptice din Beijing, lovit de cea mai puternică furtună de nisip din ultimul deceniu. „Parcă a venit sfârșitul lumii”

Di Maria și Marquinhos au fost prădați de hoți, în timpul meciului PSG – Nantes. Familiile le-au fost sechestrate

Spania se pregătește să testeze programul redus de lucru, de patru zile pe săptămână

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie