Augustin Lazăr, procurorul general al României, a explicat că s-a referit la inculpații de competența Direcției Naționale Anticorupție atunci când i-a numit pe parlamentarii din comisiile "inculpaţi de rang înalt".
Ministrul Justiției a cerut sancționarea procurorului general pe motiv că ar fi încălcat deontologia profesională, după ce a folosit expresia "inculpați de rang înalt"
"Este foarte simplu. Inculpaţi de rang înalt sunt cei care sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dacă vă uitaţi în lege, aşa scrie acolo: DNA e făcută pentru a combate un anume gen de criminalitate, corupţia, dar nu la un nivel scăzut, ci la nivel de mijloc şi înalt. Cel mai adesea, la nivel înalt. Prin urmare, inculpaţii DNA sunt inculpaţi de rang înalt", a declarat Augustin Lazăr, la sediul CSM, conform Mediafax.
În decembrie 2017, Augustin Lazăr a afirmat că modificările aduse legilor justiției au scopul de a slăbi independența procurorilor. La acel moment, procurorul general susținea că este obligatorie consultarea Comisiei de la Veneția și că are pârghiile legale pentru a încerca împiedicarea adoptării acestor acte.
Inspecţia Judiciară s-a autosesizat în acest caz, însă Secţia pentru procurori din CSM a decis, în luna iunie 2018, în unanimitate, că procurorul general Augustin Lazăr nu a încălcat codul deontologic al magistraţilor când i-a catalogat pe parlamentarii din comisiile speciale "inculpaţi de rang înalt".