13 Apr. 2018 14:51

Ce se întâmplă dacă tastezi BFF pe Facebook. Ce faci, dacă ți se cere schimbarea parolei

Distribuie

Ce se întâmplă dacă tastezi BFF pe Facebook. Imediat după vacanța de Paște, o știre falsă a circulat pe Facebook și s-a răspândit foarte repede.

Acest „fake news”, care s-a viralizat și în Occident, inclusiv în România, a luat naștere pe fondul scandalului Cambridge Analytica, compania care – cu ajutorul aplicației 'This Is Your Digital Life', a colectat datele personale a peste 87 de milioane de useri, scrie Digi 24.

Mark Zuckerberg a admis că Facebook colectează date și de la cei care nu au cont.

Acum, Facebook oferă recompense de până la 40.000 de dolari celor care descoperă scurgeri masive de date.

Astfel, potrivit „știrii', Mark Zuckerberg – care a fost deja audiat în Congresul SUA , de două ori, ar fi inventat personal formula BFF (un acronim vechi de ani de zile, care înseamnă „best friend forever' – „cel mai bun prieten pentru totdeauna' – n.r.) pentru a ajuta userii să verifice cât de sigure sunt conturile lor.

Userii sunt determinați să testeze BFF la comentarii, iar dacă acronimul devine verde – după ce a fost postat – contul ar fi sigur. Dacă nu, utilizatorii sunt rugați să schimbe parola de urgență, pentru că „ar putea fi atacați de hackeri'.

De aceea, mii de useri și-au schimbe parola contului Facebook, de teamă că datele personale le sunt în pericol.

Cu toate acestea, însă, specialiștii precizează că schimbarea periodică a parolei este o practică încurajată de orice persoană cu minime cunoștințe legate de tehnologie și modul în care funcționează internetul și rețelele de socializare.

Dar se poate trage o concluzie, după această recentă campanie de intoxicare: cei mai mulți utilizatori Facebook sunt foarte naivi și puțin echipați pentru a face diferența între o informație adevărată și una falsă.

Una dintre post-urile în care se vorbește despre Zuckerberg și BFF a fost distribuită în SUA de peste 76.000 de ori și a avut în jur de 90.000 de comentarii, iar acesta este numai unul dintre post-urile care prezintă această informație falsă, scrie Buzzfeed.

În acest context, Rusia face primul pas pentru a bloca Facebook.

Cum spuneam, la început, fenomenul a prins amploare și în România, primele astfel de post-uri începând să fie distribuite pe Facebook, imediat după vacanța de Paște, în contextul în care Peste 112.000 de români au fost victime ale scurgerii de date de la Facebook către Cambridge Analytica.

De altfel, România are de două ori mai mulți utilizatori de Facebook afectați în scandalul Cambridge Analytica decât Polonia.

 

Anul trecut, Facebook a introdus un nou tool – Text Delight. Acest feature a fost inclus într-un pachet mai larg de schimbări și îmbunătățiri pe care compania le-a făcut în 2017.

Text Delight schimbă câteodată culoarea unor cuvinte și fraze atunci când acestea sunt testate la comentarii. BFF poate apărea din oficiu verde, dar schimbări de grafică se pot întâmpla și dacă userii tastează  „Congratulations', „Best Wishes' sau xoxo' (n.r. XOXO – hugs and kisses – îmbrățișări și săruturi). BFF a foat adăugat pe lista Text Delight în ianuarie 2018.

Așadar, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, care susține că și lui i s-au luat datele, nu a inventat acronimul BFF, iar feature-ul Facebook care schimbă grafica unor cuvinte a fost introdus pentru a îmbunătăți experiența userilor pe site-ul de socializare și nu pentru testarea unor probleme de securitate.



CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Mihaela Rădulescu, Andra și Florin Călinescu, deconspirați! Ce secrete a dezvăluit colegul lor de emisiune



 

Loading...
Comentarii