Zamfir vrea ca Isărescu să fie obligat să vină

Zamfir a spus că are o prezentare foarte importantă de făcut legată de sistemul financiar-bancar, însă, reprezentanții BNR i-ar fi comunicat că aceasta este bazată pe ”fake news-uri” (știri false – n.r.).

Acesta a mai spus că va întreba la Biroul Permanent pentru a se stabili dacă nu cumva guvernatorul BNR este obligat de legislație să vină la audieri atunci când este invitat.

Zamfir a acuzat recent că băncile comerciale manipulează indicele ROBOR, iar Consiliul Concurenței a demarat o analiză în acest sens.

Șerban Nicolae cere modificarea legislației BNR

Concomitent, senatorul PSD Șerban Nicolae, care nu este membru de drept al comisiei, dar ținea locul unui coleg, a afirmat că dorește schimbarea legislației astfel încât dialogul între comisiile Parlamentului și BNR să nu se poarte prin intermediul ”purtătorilor de cuvânt sau consilierilor matusalemici”. De asemenea, Nicolae a cerut ca BNR să nu mai fie o autoritate ”cu rol de agent constatator, de eseist pe teme economico-financiare”.

„În România soluţiile la nivelul Parlamentului sunt cele legislative, orice alte variante nu privesc Parlamentul în mod direct, eu aş vrea însă ca în viitoarele analize pe care le veţi face să luaţi în calcul şi eventuale modificări legislative astfel încât să evităm nu doar impresia ci şi aspectul practic prin care BNR sau alte autorităţi cu atribuţii în aceste chestiuni să dea impresia unor autorităţi cu rol contemplativ, cu rol de agent constatator, de eseist pe teme economico-financiare.

Eu constat că poate noi am greşit, noi, Parlamentul, în ultimii 30 de ani la nivelul soluţiilor normative cu putere de lege, în sensul în care BNR şi alte autorităţi publice au căpătat doar un rol de observaţie, contemplare şi analize de tip eseu a unor aspecte practice.

Poate că e nevoie de altceva. Poate că viitorul Consiliu de Administraţie al BNR, viitorul guvernator, vor avea mai clar în vedere atribuţiile care se aşteaptă de la BNR. Pentru viitoarea analiză aş vrea să luaţi în calcul şi acest aspect”, a spus Șerban Nicolae, citat de Epoch Times.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Cererea sa vine în contextul în care PSD cere BNR să intervină pentru a apăra cursul leului, moneda națională scăzând de mai multe ori la rând în acest început de an în fața euro, până la noi recorduri negative.

Vineri, euro a trecut de 4,76 lei pentru un euro, iar la băncile comerciale, acesta se vindea și cu 4,84 lei.

Cîțu a întrebat dacă s-au scurs date sensibile

În fine, senatorul PNL Florin Cîțu, care la rândul său ținea locul unei colege, l-a întrebat pe Teodorovici dacă din Ministerul de Finanțe s-au scurs, ceea ce a permis tranzacții de pe urma cărora anumite persoane să fi profitat. Ministrul a replicat că nu știe de acest lucru, dar că tot Cîțu ar trebui să răspundă la propria sa întrebare, din moment ce a susținut că are date din cadrul Ministerului Finanțelor.

În fine, Teodorovici a mai spus că proiectul de buget va fi publicat pe site-ul Finanțelor ”în câteva ore”.

BNR a cerut întâlnire pe 4 februarie

Oficialul a mai spus că BNR a cerut o întâlnire în data de 4 februarie în cadrul Comitetului de Supraveghere Macroprudențială, tema fiind ordonanța prin care s-au introdus noile taxe la finele anului trecut.

Teodorovici și-a exprimat mirarea cu privire la data cerută de BNR, mai ales că tot oficialii băncii centrale s-au exprimat cu privire la ”urgența” întâlnirii.

Foto: Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI