Președintele Consiliului Județean Sibiu a vorbit despre problemele cu care se confruntă Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.

„Nu există atractivitate. Noi am scos la concurs posturi de trei ori, însă nu participă la concurs medici”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, conform Agerpres.

Directorul medical al Spitalului Județean Sibiu susține că medicii tineri nu sunt atrași să lucreze în Unitatea de Primiri Urgențe pe motiv că este prea solicitant.

„Aici se pune problema şi de personal. Vedeţi că sunt foarte mulţi medici care continuă să plece din ţară. Deficitul nostru de medici în momentul de faţă în Serviciul de Urgenţă este de nouă medici. (…) Este o specialitate foarte solicitantă şi este o problemă generală în toată ţara. La noi este destul de puţin importantă pentru că avem un număr de 17 medici titulari şi asigurăm continuitatea serviciului”, a declarat doctorul Florin Grosu, pentru sursa citată.

Conducerea unității medicale speră ca, odată cu modernizarea și extinderea Urgenței, timpul de așteptare pentru pacienți să se înjumătățească. În medie, 200 de pacienți sunt consultați în fiecare zi la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Sibiu.

Unitatea de Primiri Urgențe va fi modernizată și extinsă până la sfârșitul anului 2020, cu o investiţie de 1,5 milioane de euro, bani europeni, a precizat, vineri, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu, la semnarea contractului de finanţare.

Astfel, UPU Sibiu va avea pentru prima dată un computer tomograf, o cameră unde vor fi ţinute persoanele decedate şi o cameră de decontaminare.

Statisticile arată că în medie, șase medici părăsesc România în fiecare zi pentru a munci în străinătate.

sursă foto: Turnul Sfatului


Citește și:

Societatea de Transport București explică de ce Primăria cumpără 100 de tramvaie și nu le produce în uzina proprie: „Licitația este pentru tramvaie de 36 de metri, noi producem de 27 de metri, nu știm să facem mai mari”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.