Momentul în care a fost arestat tânărul care a înjunghiat o profesoară de matematică de la liceul "Spiru Haret" din Ploiești a fost filmat de camerele de luat vederi din zonă.Tânărul a plecat din unitatea de învățământ după ce a înjunghiat-o pe profesoară. Pe drum, camerele de luat vederi l-au surprins nervos, lovind parbrizul unei mașini parcate în zonă, a notat observator.tv.VIDEO, AICI
Tânărul Mihai Nițescu avea încă în mână cuțitul cu care atacase profesoara. Acesta n-a observat, totuși, că din spate a venit un jandarm. A urmat o scurtă încăierare între cei doi. Jandarmul a reușit să-l imobilizeze.Un coleg al jandarmului a dat și el o mână de ajutor, tânărul agresiv fiind încătușat. Chiar în acel moment, două eleve treceau la doar câţiva metri de scena arestării. Alţi tineri pot fi văzuţi pe stradă, în depărtare."Avea un cuţit în mână, l-am somat să se oprească, acesta a fugit. L-am prins, la aproximativ 20 de metri, l-am imobilizat, l-am încătuşat", a povestit ulterior jandarmul Gheorghe Iancu.