Meteorologii au anunțat o vreme instabilă pentru Capitală, în următoarele două zile. Duminică va fi caniculă, temperaturile urcând până la 35 de grade. Luni, vremea se strică și vor fi ploi, vânt și posibil grindină.
Potrivit progonzei speciale pentru București, duminică 7 iulie, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Instabilitatea atmosferică se va aceentua treptat și se va manifesta în cursul nopții de duminică spre luni (7/8 iule) îndeosebi prin intensificări ale vântului.
Pe parcursul zilei de luni vor fi perioade cu descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și posibil, grindină. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.
Duminică, meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu de vijelii și grindină.