Daniel Tudorache, primarul sectorului 1: ”Se redeschid creșele și grădinițele, dar nu toate”

Comentează

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache, a declarat, după anunțul că pot fi redeschise și grădinițele de stat, că, deocamdată, nu se vor redeschide toate, întrucât ”educatorii nu sunt în subordinea noastră, ei aparțin de inspectorat”.

"Noi, vară de vară, organizăm grădinița de vară în perioada 1-31 august. Și anul acesta vom deschide, din 1 iulie. Se va numi grădinița de vară”, a declarat primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, pe libertatea.ro.

Întrebat dacă se vor redeschide toate grădinițele și creșele de stat din Sectorul 1, primarul spus că cel mai probabil vor putea primi copii în vacanța de vară doar unele dintre acestea.

Sunt cereri, dar trebuie să fie disponibili și educatorii. Educatorii nu sunt în subordinea noastră, ei aparțin de inspectorat și trebuie să își dea acordul, pentru că sunt în perioada lor de vacanță. Noi avem în subordinea noastră clădirea.Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache:

”Colegii mei au vorbit deja cu directorii de grădinițe, unele sunt dispuse să își reia activitatea, deci eu zic că din 1 iulie, pentru locuitorii Sectorului 1, cu domiciliul stabil în Sectorul 1, vom pune la dispoziție aceste grădinițe”, a adăugat Daniel Tudorache.

Și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a spus, la Adriana Nedelea LA FIX, că, cel mai probabil, în această vară vor fi mai multe solicitări de la părinți de a ține deschise grădinițele de stat, dar pentru a le redeschide, trebuie ca Guvernul să decidă situația educatorilor. Asta pentru că mulți dintre educatori nu vor să vină la muncă în vacanța lor de vară, pentru că primesc aceiași bani și dacă stau acasă.

Este neprofesionist să anunți vineri că de luni se redeschid creșele și grădinițele. În nod normal, trebuia să ne anunțe și pe noi cu două săptămâni înainte. Este foarte complicat să deschidem de pe o zi pe alta, pentru că trebuie să ne aprovizionăm, să igienizăm.Robert Negoiță, primarul Sectorului 3:

Declarațiile vin în contextul în care purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă, a anunțat că prin măsurile de relaxare introduse, începând cu 15 iunie, şi grădiniţele şi creşele de stat pot fi redeschise, însă decizia aparţine autorităţilor locale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
21:31
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
21:00
Cum arată spectaculosul viaduct de la Nădășelu, de pe A3, construit în consolă deasupra cimitirului
20:46
Un castor a lăsat 1.600 de oameni fără curent după ce a ros 6 cabluri aflate sub o autostradă, în Bosnia
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?