Editorial de Claudiu Săftoiu. De frica suspendării, Iohannis respectă, în sfârșit, Constituția
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Târziu, în ultima zi, în perfectă coincidenţă cu ameninţarea reală a suspendării din funcţie - ca urmare a nerespectării unei decizii obligatorii a CCR -, preşedintele Klaus Iohannis revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. Un gest absolut necesar, pentru un apărător al statului de drept. Dar, în egală măsură, un gest ruşinos, laş, neînsoţit de explicaţii pertinente, care să lămurească întârzierea insolentă a respectării Constiuţiei, de către însuşi preşedintele României. Meritele incontestabile ale lui Kovesi nu trebuie să o transforme în omul providenţialSunt dezamăgit de acest amestec de insolenţă şi frică, probat de preşedintele Iohannis. Şeful statului avea demult posibilitatea să rezolve autoritar problema generată de menţinerea la DNA a unui şef controversat. Doamna Kovesi trebuia schimbată cu mult înainte, cu toate meritele sale incontestabile, în cei 5 ani de mandat la vârful DNA. De ce trebuia revocată mai devreme? Pentru că anticorupţia nu poartă un nume propriu, al unei persoane providenţiale. Efortul anticorupţie este un demers de voinţă instituţională, al statului român atacat.Perceptia mea este ca Iohannis a semnat revocarea Laurei Codruta Kovesi dintr-un mare si unic motiv: de frica propriei suspendari din functie. Procentele pe care se mai bazează Klaus Iohannis acum - de cam 43%, cu marjă de eroare de +/3% - nu îi pot asigura un rezultat favorabil, în cazul unui referendum de suspendare. Iar emoţia electorală a momentului nu îl ajută. Pentru că nu a reuşit să o genereze el însuşi, cum o făcea altădată. Anunţarea candidaturii pentru cel de-al doilea mandat a lăsat în urmă o mare tăcere. În afara câtorva adulatori publici, perspectiva unui al doilea mandat cu Klaus Iohannis la Cotroceni - evoluând în aceeaşi parametri prezidenţiali, ca cei de până acum - nu a adus fericirea în ţară. Că domnul Iohannis nu mai este un pretendent ”natural” la preşedinţia României, abia această constatare trebuie să ne îngrijoreze pe toţi. Dovada lipsei de ”apetit iohannist” a societăţii a fost reacţia civică, tinzând spre zero, după votarea lejeră a odioaselor modificări aduse Codurilor penale. Lumea s-a scârbit să mai iasă în strada, degeaba.Aşadar, avem un preşedinte de ţară, din ce în ce mai tăvălit de jocul politic intern. Şi depăşit, cu sau fără vrerea sa. Laura Codruţa Kovesi, omul care a fost apărat până în ultima clipa de Klaus Iohannis, nu s-a abţinut să nu îl acuze voalat că a luat decizia revocării, plecând de la premise neconvingătoare şi presat de evenimentele pe care el însuşi le-a creat, prin lentoare şi indecizie oportună. Infractorii partidelor din parlament jubilează, la trecerea în istorie a şefiei lui KovesiLăsând la o parte această zi rea pentru Klaus Iohannis şi pentru LCK, să observăm veselia cinică a coaliţiei PSD-ALDE, care merge până la capăt, în planul de capturare a statului român. Clătinarea fundamentului social şi legisaltiv al statului român continuă: a fost o dată Kovesi, la DNA ? Aşa, şi ce dacă?
Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).
