RAPORT. Efectele pandemiei asupra femeilor: a crescut cu 50% numărul celor care au intrat în șomaj: „Nu aveam papuci la copii. Trebuia să aștept până la alocație”

Comentează

O cercetare a Centrului FILIA arată că femeile au fost mai afectate de pandemia de COVID-19 decât bărbații și au înfruntat riscuri mai mari: cazurile de violență domestică s-au intensificat, accesul la serviciile medicale a fost mai dificil, iar multe femei s-au bazat pe alocațiile copiilor ca să-și întrețină familiile, pentru că și-au pierdut locurile de muncă.

Studiul ONG-ului s-a bazat pe 443 de chestionare și interviuri cu femei atât din mediul urban, cât și din mediul rural, dar și cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, făcute la începutul lunii septembrie anul trecut. Cercetarea nu este reprezentativă la nivel național.

Femeile au mărturisit că se simt anxioase, epuizate și deprimate din cauza volumului mare de informații, de multe ori contradictorii, despre coronavirus și că și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei, astfel că de multe ori s-au bazat pe alocațiile copiilor pentru a-și întreține familiile sau au găsit surse alternative de venit. Unele dintre ele au stat într-o stare constantă de teamă din cauza partenerului violent cu care împart locuința.

Raportul Centrului FILIA arată, printre altele, că:

• multe femei și-au pierdut locurile de muncă;
• 67% dintre femeile intervievate au declarat că le-a fost afectată sănătatea mintală și s-au confruntat cu epuizare fizică și psihică;
• 95% au declarat că nu au primit ajutor din partea autorităților;
• aproape 38% dintre femeile intervievate au spus că au întâmpinat dificultăți în accesarea serviciilor medicale;
• cazurile de violență domestică s-au intensificat începând cu starea de urgență.

„Din păcate, toate aceste teme lipsesc aproape cu desăvârșire de pe agenda publică și acest lucru se reflectă și în încrederea pe care o au femeile în autorități”, se arată în raportul Centrului FILIA.

Aproape 35.000 de victime ale violenței domestice, anul trecut

În anul 2020, marcat de pandemia de COVID-19, numărul victimelor violenței domestice a crescut în întreaga lume. Intensificarea cazurilor de agresiune în familie este unul dintre cele mai evidente efecte negative ale pandemiei asupra femeilor.

În România, între ianuarie și septembrie anul trecut au fost aproape 35.000 de victime ale violenței domestice, potrivit Poliției Române. Acestea sunt doar sesizările făcute la Poliție, numărul real al cazurilor de violență în familie poate fi mai mare, pentru că victimele aleg de multe ori să tacă, de teama de agresor, de stigmatizare sau pentru că nu au încredere în autorități.

De asemenea, numărul de ordine de protecție provizorii a ajuns la 6.472, cu 10 la sută mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2019.

Centrul FILIA spune că odată cu numărul de cazuri de violență domestică, a crescut și numărul de apeluri către serviciile de suport ale ONG-urilor, pentru că femeile au simțit nevoia de consiliere. Asta arată că, deși fenomenul nu poate fi asociat exclusiv cu pandemia de coronavirus, aceasta este totuși un factor care a dus la intensificarea cazurilor, mai ales în primele luni ale anului 2020, în perioada stării de urgență.

Imagine ilustrativă. Foto Shutterstock

„Faptul că multe dintre femei au fost nevoite să rămână în domiciliu alături de agresori în perioada de urgență a crescut presiunea asupra lor, riscul de a fi expuse mai mult și mai des la situații violente (...), iar agresorii le presează să renunțe la locul de muncă și încearcă să le convingă că este periculos să plece acum. Pe lângă prezența agresorului în domiciliu, starea de urgență și izolarea în spațiul domestic au făcut dificil accesul femeilor la servicii de consiliere online”, arată raportul.

„Adunăm și vindem bureți, ca să mai luăm un ban în plus”

Pandemia de coronavirus nu a provocat doar o criză de sănătate publică, ci și o criză economică, iar bărbații și femeile resimt asta în mod diferit. Un studiu al firmei de consultanță McKinsey&Company făcut la nivelul corporațiilor din SUA arată că femeile sunt mai vulnerabile la efectele economice provocate de coronavirus, din cauza inegalităților de gen deja existente.

În România, numărul femeilor șomere a crescut cu 50% din cauza pandemiei, la bărbați, diferența fiind semnificativ mai mică: 16%, potrivit Monitorului Social. Altfel spus, două treimi dintre cei care au intrat în șomaj în 2020 sunt femei.

Situația actuală s-a inversat față de criza economică din 2008, de exemplu, în urma căreia au fost mai mulți bărbați care și-au pierdut locurile de muncă. Explicația este că, de această dată, domeniile cele mai afectate la nivel global implică interacțiuni directe cu oamenii, precum turismul, comerțul și ospitalitatea, unde forța de muncă este majoritar feminină.

Femeile au fost puternic lovite de pierderea locurilor de muncă în ultimele luni, atrage atenția Centrul FILIA. Conform cercetării făcute de asociație, 28 la sută dintre veniturile individuale (pentru femeile intervievate) și 37 la sută dintre veniturile gospodăriei au scăzut. Măsurile de restricție le-au pus pe unele femei în imposibilitatea de a mai câștiga bani.

„În pandemie, nu a venit nimeni să-mi ceară un kilogram de brânză. Și chiar a fost greu. La un moment dat nu aveam papuci la copii. Trebuia să aștept până la alocație și la alocație mai sunt datorii, mai trebuie să le iei mâncare și să te duci să te împrumuți”, a povestit o femeie de 35 de ani din mediul rural, într-unul dintre interviurile luate de FILIA.

„Acum este perioada cu ciupercile astea, cu ghebe, cu hribi. Mai mergem din când în când și strângem bureți, ca să vindem și să putem să mai luăm un ban în plus, ca să mai avem măcar necesarul” - femeie de 36 de ani din mediul rural

Criza de COVID-19 a suspendat întreruperile de sarcină la cerere

În perioada stării de urgență, multe dintre spitalele publice și private din țară nu au mai făcut avorturi la cerere, de teama infectării cu COVID-19, cu toate că autoritățile au dat atunci asigurări că „respectăm dreptul femeilor”.

Un raport din 2019 al Centrului FILIA a arătat că se fac întreruperi de sarcină oricând în 40 de spitale din 24 de județe, niciunul din București, iar în perioada sărbătorilor religioase, 36 de spitale din 19 județe refuză să facă avorturi la cerere.

Acesta este doar un aspect cu care s-au confruntat femeile în timpul pandemiei. Conform noului studiu al Centrului FILIA, mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate care locuiesc în mediul rural consideră că au întâmpinat dificultăți în a accesa serviciile medicale.

O femeie a spus că la dispensarul din sat are voie să-și ducă doar o dată pe lună copiii.

„În perioada asta a fost foarte greu pentru femei cu accesul la maternitate. A fost foarte greu să facă întrerupere de sarcină și întotdeauna au fost prioritizate cazurile de copii sau cazurile extrem de grave. Și atunci, problemele lor ginecologice nu au fost prioritizate și oricum, mai ales în mediul rural, accesul este unul deficitar și limitat”, susține reprezentanta unui ONG pentru femeile rome, într-unul dintre chestionare.

Se solicită adoptarea proiectului privind monitorizarea electronică a agresorilor

Într-o scrisoare deschisă trimisă Guvernului la începutul anului, ONG-ul care militează pentru respectarea drepturilor femeilor cere autorităților să ia măsuri pentru combaterea violenței domestice, pentru îmbunătățirea intervențiilor în astfel de cazuri atunci când unul dintre cei implicați este infectat cu COVID și pentru facilitarea accesului la servicii de sănătate.

Una dintre solicitările Centrului FILIA se referă la implementarea sistemului de monitorizare electronică a agresorilor, în condițiile în care în violența familială există în continuare o rată ridicată a recidivei.

În România se vorbește de ani buni despre introducerea brățărilor electronice, cam de fiecare dată când o femeie este ucisă, deși avea ordin de protecție. Ultima dată s-a pus în discuție asta în 2018, după ce o femeie a fost ucisă de soțul ei în grădinița pe care o conducea și în care învățau cei doi copii ai cuplului.

În 2019, un proiect de lege pentru monitorizarea electronică a arestaților la domiciliu și a agresorilor cu ordine de protecție, scris în mandatul fostului ministru de interne Carmen Dan, a fost depus în Parlament de succesorul ei, fiind semnat de mai mulți senatori PNL și USR. Proiectul a trecut de Senat în martie 2020 și de atunci așteaptă să fie discutat în comisiile din Camera Deputaților, dar a fost blocat acolo din cauza pandemiei de COVID-19.

Ce solicită Centrul FILIA

• adoptarea sistemului de monitorizare electronică a agresorilor;
• proceduri clare de intervenție în cazurile de violență domestică, atunci când fie victima, fie agresorul este infectat cu coronavirus;
• asigurarea accesului tuturor femeilor la justiție, inclusiv în stare de urgență sau de alertă;
• eliminarea adeverinței de la medicul de familie pentru confirmarea sarcinii și accesarea serviciilor medicale gratuite doar pe baza unui test de graviditate făcut în spital;
• implicarea mai multă a moașelor independente;
• monitorizarea respectării accesului femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
11:40
Maradona ar fi fost ucis. Procurorii cer 12 ani de închisoare pentru neurochirurgul Leopoldo Luque
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
11:27
Sute de șoferi de TIR din Egipt și Maroc, pentru firmele din România și Italia. Proiectul pilot testat de UE
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...