Noul proiect al Filarmonicii din Ploiești a debutat pe 12 martie și va permite vizionarea, prin intermediul internetului, a celor mai frumoase concerte simfonice, folclorice și de jazz pe care Filarmonica „Paul Constantinescu“ din Ploiești le-a organizat în timpul stagiunilor cu numerele 65, 66 și cea curentă, 67.

”Stagiunea online” începe pe 12 martie și sperăm să se încheie la finalul acestei luni pentru a ne putea întâlni din nou cu Dumneavoastră, publicul nostru drag!”, a anunțat Filarmonica din Ploiești printr-un mesaj postat pe Facebook.

Concertele vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a Filarmonicii, https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/.

Prin Hotărârea nr. 2 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Ploiești activitățile culturale cu public ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești au fost suspendate până pe data de 31 martie 2020, măsura având ca scop protejarea populaţiei împotriva răspândirii SARS-CoV-2.

FOTO: Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești – facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.