O garsonieră din Cluj-Napoca se vinde pentru uluitoarea sumă de 115.000 de euro. Valoarea ei este de aproape trei ori mai mare decât una din București. Clujul ocupă primul loc în topul celor mai scumpe apartamente, depășind multe din orașele europene la acest capitol. Garsoniera are numai 29 de metri pătrați.
Cluj-Napoca cucerește top după top și se apropie cu pași repezi de Tokyo, Viena, Paris și Singapore. Chiriile au explodat, asemeni prețurilor la apartamente, iar tot mai puțină lume își permite o locuință chiar și cu un credit.
O garsonieră de 29 mp, în centrul Clujului, a fost scoasă la vânzare pentru 115.000 euro conform anunțului publicat pe un site de specialitate, arată ziardecluj.ro.
„Vă oferim spre vânzare apartament cu 1 cameră în zona Ultracentral aproape de Teatrulu Național. Apartamentul se află situat la etaj intermediar și este finisat modern. Are suprafața de 29 mp, este compartimentat în hol, cameră, loc de servit masa, bucătarie, baie. Apartamentul este mobilat și utilat complet, este ideal ca și investiție, fiind aproape de zona Ultracentrală. Pentru vizionări și informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați!”, se arată în anunțul postat.