Fostul consilier al lui Trump ar fi păstrat ilegal documente clasificate și secrete de stat
Potrivit Departamentului de Justiție, Bolton, în vârstă de 77 de ani, a reținut documente clasificate după ce și-a încheiat mandatul, folosindu-le ulterior pentru redactarea unei cărți critice la adresa administrației Trump.
„Bolton a folosit conturi personale pentru transmiterea informațiilor clasificate către membri ai familiei, care nu aveau autorizarea necesară. Unul dintre aceste conturi de e-mail personale a fost ulterior compromis de un actor cibernetic presupus a fi legat de Republica Islamică Iran”, a declarat DOJ.
Documentele conțineau informații clasificate,, incluzând planuri militare ale adversarilor străini, operațiuni guvernamentale clandestine ale SUA în alte țări și informații despre lideri străini obținute prin surse umane și interceptări de comunicații, conform aceleiași surse.
Presa americană a raportat că o parte din audierea desfășurată la Greenbelt, Maryland, a fost sigilată din motive de securitate națională.
Bolton a fost aplicat să plătească peste 2.000.000 de dolari după ce și-a recunoscut vinovăția
Bolton riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare, urmând să fie condamnat pe 28 octombrie.
De asemenea, el a acceptat plata unei amenzi de 2,25 milioane de dolari. Conform procurorilor, condamnarea împiedică atât pe Bolton, cât și pe urmașii săi să primească pensii sau beneficii federale, relatează CNBC.
„Domnul Bolton știa ce daune poate provoca manipularea greșită a materialului confidențial asupra securității naționale și, totuși, a comis acest abuz, punând viețile americanilor în pericol”, a declarat Kelly OHayes, procuror federal din Maryland.
Ce au descoperit agenții FBI în casa fostului consilier al lui Trump
Pe 22 august 2025, agenții FBI au percheziționat locuința lui Bolton din Bethesda, Maryland, și biroul său din Washington, D.C., în cadrul investigațiilor DOJ.
Bolton, care a ocupat funcția de consilier pentru securitate națională din aprilie 2018 până în septembrie 2019, a fost pus sub acuzare în octombrie 2025 pentru opt capete de acuzare privind transmiterea de informații clasificate și zece capete de acuzare privind păstrarea acestora. Procurorii au confirmat că celelalte acuzații vor fi retrase la pronunțarea sentinței.
Bolton nu este singura figură proeminentă acuzată
Bolton este unul dintre cei trei critici ai lui Trump care au fost puși sub acuzare pe fondul revenirii acestuia la Casa Albă, în ianuarie 2025.
Ceilalți sunt James Comey, fost director FBI, și Letitia James, procuror general din New York. Comey a fost acuzat de declarații false și obstrucția justiției în legătură cu mărturia sa din urmă cu cinci ani, în fața Senatului.
În cazul Letitiei James, acuzațiile au vizat fraude bancare și declarații false pentru obținerea unui credit ipotecar. Totuși, în noiembrie 2025, un judecător a respins ambele cazuri, invocând numirea invalidă a procurorului principal, conform CNBC.
Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c18b0cf6cb70ba56cbc33e4a7750180e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23ceea4415847a2641e67cc1c1bcda68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ddc217c77db05a247cd7c07569df0c64.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c1eaf64652ea55de56e1ea9dda100200.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_31e642b3d85c78f32cd399ad314bf627.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_71a5bd165cc0d63d05c4594185b0cfd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5651de728581158461348bcb8bce48b9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d74f1b18d6b409cf90ea41d719223384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_352a5a3a4fa8c112f41fd72ad380c289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8e675e64889ca120a1630cf5cf7ee277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_35681ab80b2184cf3680114c6711f61a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-si-csm-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-pucista-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor--replica-liberalilor-lui-ilie-bolojan-e1783010159915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presedintele-usr-dominic-fritz-la-interviurile-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ciucu-ginghina-si-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/radu-valcan-sezonul-10-insula-iubirii-2-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d64d27dd353f550f50530bd92a5c33b5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6a2ebc291c4a06e3ad251678dffb7dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/s3-ed11-mituri-despre-aparatul-dentar-yt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/examen-oftalmologic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vitrina-luxoasa-intr-un-magazin-de-bijuterii--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1783005468761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/three-beautiful-girls-standing-by-airport-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-2026-geografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/subuecte-biologie-anatomie-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-fizica-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-chimie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/premierul-interimar-ilie-bolojan-sustine-o-declaratie-de-presa--foto-hepta-scaled-e1782997142617.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/prmii-kilometri-de-asfalt-din-judetul-iasi-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/atac-masiv-al-rusiei-asupra-kievului-1-2-iulie-2026-2-e1782994870707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viata-dupa-pandemie--foto-ilustrativ-shutterstock1802553517-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.