”A procedat absolut mizerabil” iar atacul ministrului justiției este îndreptat ”împotriva întregului sistem de justiție penală”, consideră judecătorul, într-o luare de poziție publică. Tudorel Toader a afirmat că a trimis scrisoarea presei străine în numele Guvernului României.

Ministrul Justiției a procedat într-un mod absolut mizerabil trimițând la Financial Times o scrisoare împotriva Codruței Kovesi. CSM trebuie să reacționeze imediat!”, a scris judecătorul Danileț, pe contul său de Facebook.

Cristi Dănileț a mai spus că „un astfel de atac este fără precedent”.

Un procuror român este atacat în presa străină de un ministru al justiției din România. Modul în care este furnizată informația face că atacul care este împotriva fostei șefe DNA să fie îndreptat împotriva întregului sistem de justiție penală”, a adăugat Cristi Dănileț.

Mai mult, faptele care i se impută de ministru procurorului sunt contrazise de realitate, iar demiterea lui Kovesi a fost una politică, fără îndoială. Afirmațiile ministrului dovedesc disperarea unei părți a clasei politice și teama ca procurorul Kovesi să ajungă șef al Parchetului European”, este concluzia lui Cristi Dănileț

Ministrul Justiției a scris publicației Financial Times, explicând că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită șef al noului Parchet European.


Citește și: VIDEO | Iohannis retrimite Parlamentului bugetul de stat pe 2019: „Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.