Jurnal de război din „Orașul părăsit de Dumnezeu”. „Sunt sigură că voi muri în curând. În Mariupol, toată lumea așteaptă moartea”

La ora 3.50, în dimineața rece de 24 februarie, ziua în care a început invazia rusă, Irina Prudkova, 50 de ani, a primit un mesaj pe Telegram de la fiica ei de 24 de ani, Valeria, care locuiește în capitala Ucrainei, Kiev.

„Tu îl asculți pe Putin?”, îi scrie Valeria mamai sale. „Vorbește de o nenorocire, o operațiune militară specială în Ucraina”, completează fiica.

„Mamă, a început bombardamentul”

La ora 4.08, Valeria a mai trimis un mesaj: „Mamă, Kievul este bombardat!”.

În micul ei apartament de la primul etaj al unui bloc de nouă etaje din zona rezidențială Kirovskîi din Mariupol, Irina e pregătită de plecare. Și-a pus ceva, câteva bijuterii, care să fie eventual vândute pentru hrană și adăpost, și documentele personale într-o mică geantă de voiaj.

Irina mai are o fiică, iar aceasta i-a dărut un nepoțel, care acum are doi ani. Ei și părinții Irinei au plecat în grabă din Mariupol, cu lacrimi în ochi, pe 24 februarie.

Irina și-a convins cu greu sotul, Alexandr, 46 de ani, să li se alăture: „I-am spus că trebuie să plecăm, era ultima șansă”.

În altă parte a orașului, Alexandr și-a luat mașina pentru a face plinul la stația din spatele blocului. Un șir lung de de vehicule ajunsese deja acolo. În timp ce Alexandr aștepta, nervos, la coadă, cerul nopții s-a luminat brusc, a urmat un tunet asurzitor, un zgomot necunoscut chiar și într-un oraș situat aproape de prima linie a bătăliei care durează de opt ani dintre forțele ucrainene și separatiștii proruși din Donețk și Luhansk.

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Războiul pusese stăpânire pe Mariupol.

Jurnalul de reporter

Nadiia Suhorukova, 51 de ani, jurnalistă, dormea ​​în apartamentul ei din centrul Mariupolului când a început bombardamentul.

„Chiar și prin vis, am auzit explozii și iar explozii”, a notat ea, în jurnalul pe care îl ține pe Facebook de la declanșarea invaziei. 

„Apoi editorul, Galia, ne-a trimis un mesaj pe chatul de grup: Asta e, scularea!”, își amintește Nadia.

La ora 8.23, primarul din Mariupol s-a adresat cetățenilor, într-o intervenție televizată. I-a îndemnat pe toți să rămână calmi. „Din cauza situației actuale din oraș, activitatea școlilor, grădinițelor și altor instituții de infrastructură socială, cu excepția spitalelor și a centrelor de sănătate, a fost oprită temporar”, a spus Vadim Boicenko. „De asemenea, deschidem toate adăposturile din oraș. Toate utilitățile și transportul public continuă să funcționeze”, completa edilul.

Primele bombardamente

În doar 20 de minute de la discurs, șapte clădiri de pe malul stâng al râului Kalmius, care se varsă în Marea Azov la Mariupol, au fost bombardate. Pompierii s-au luptat timp de 24 de ore cu incendiile. Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite.

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

15.17. Noi bombardamente. Trei ore mai târziu, administrația locală publica instrucțiuni despre cum să te ascunzi în adăposturile subterane, a fost impusă interdicția de deplasare între orele 22.00 și 6.00 și a fost pus în funcțiune un tren special pentru cei care doreau să plece din oraș.

Fără curent, fără apă, fără internet

A doua zi, pe 25 februarie, aproximativ 40.000 de oameni s-au trezit că au rămas fără curent. Raidurile aeriene afectaseră infrastructra critică. Oficialii au fost anunțat că încearcă să remedieze problema. Numai că și azi, la mai bine de o lună de la începutul războiului, sunt multe gospodării în întuneric.

Consiliul Local a decis, de asemenea, să preia apă dintr-un rezervor, din cauza întreruperii alimentării de pe principala conductă a orașului.

La 20.17, o rachetă rusă a lovit o școală. Din fericire, nu era nimeni în interior.

Pe 26 februarie, transportul public a fost „oprit temporar” pentru siguranța publică. Satul Sartana, o periferie la nord-est de Mariupol, era puternic bombardat.

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Primarul Boicenko vorbea deja despre „crime împotriva umanității”. Apăreau probleme și în ceea ce privește furnizare agentului termic.

În dimineața următoare, a fost oprit și semnalul internet. Cei care foloseau serviciul de mesagerie Viber au primit mesaje anonime, cel mai probabil de la hackeri ruși, prin care erau informați că toate comunicațiile vor fi întrerupte în curând. 

Până la prânz, pe 27 februarie, bulevardul central Peremohîi și strada Horlicka era vizate de o „ploaie de bombe”. La ora 14.26 în acea zi a fost făcut un anunț fatidic: Teatrul Dramatic se deschidea ca adăpost. 

Deși autoritățile negau, era cert că Mariupolul va rămâne în curând fără apă. Orașul se prăbușea în dezordine.

Pe 28 februarie, Nadia scria: „În blocul nostru nu avem adăpost subteran. Prin urmare, în timpul bombardamentelor, coridorul se transformă în arca lui Noe. Oameni, o pisică, doi câini, un hamster. E groaznic”.

Există unitate absolută pe coridor, chiar și între acei vecini care nu se puteau suporta înainte.

Nadia, jurnalistă din Mariupol:

Până pe 1 martie, bombardamentele au fost constante și sufocante.

Chiar și așa, „am plimbat câinele și am făcut o poză cu ghioceii din grădina mamei mele. A venit primăvara”, a scris Nadia. „Vreau să dorm tot timpul. În mod constant. Ca și cum un elefant adormit s-ar fi mutat în mine”, constata ea.

„Scoateți frigiderele din priză!”

În acea zi, 1 martie, toată lumea a primit ordin să scoată din priză frigiderele, aragazul, aparatele de climatizare și încălzitoarele, totul pentru a limita consumul de curent. Până și semafoarele au fost stinse. 

Au fost 14 ore de bombardamente neîntrerupte pe 2 martie. Au acționat lansatoare de rachete multiple, s-a auzit tir de mortiere, au căzut obuze, iar avioane de atac SU-24 au acționat deasupra orașului.

Au lovit o maternitate și blocuri. „Cea mai grea și mai brutală zi”, a oftat primarul Boicenko. 

Pe 5 martie au apărut informații despre deschiderea unui coridor umanitar. Oamenii puteau pleca cu mașinile lor. Pe drum, însă, rușii au tras cu obuze de artilerie, în special spre regiunea Zaporojie, la nord-vest de oraș. Celor care sperau să fugă li s-a transmis să revină în adăposturi. 

„Oraș-erou”, fără vreo stradă intactă

Pe 7 martie, Mariupol a fost numit „oraș-erou” de președintele Volodimir Zelenski. Nicio stradă nu mai era intactă. Trupuri neînsuflețite zăceau pe străzi, printre resturi de cenușă, sticlă, plastic și metal. 

Sunt sigură că voi muri în curând. E o chestiune de zile. În acest oraș, toată lumea așteaptă moartea. Mi-aș dori doar să nu fie atât de înfricoșător.

Nadia, jurnalistă din Mariupol:

Familiile înghesuite în buncăre ies să bea apă din bălți sau să colecteze picăturile din țevile de scurgere și din calorifere. Urcă doar să ia și să împartă resturile de hrană din casele arse. 

Singura salvare sunt voluntarii care au umplut butoaiele dintr-un canal cu apă murdară pentru a le distribui oamenilor aflați în subsol. Nimeni nu comentează că nu e apă potabilă, orice apă e bună.

Pe 8 martie, o copilă de șase ani a murit la Mariupol din cauza deshidratării. Fusese îngropată sub dărâmăturile care i-au ucis mama și a fost descoperită prea târziu.

A doua zi, forțele ruse au atacat o maternitate din Mariupol, omorând pe loc trei persoane, între care un copil. Mai târziu avea să moară și una dintre gravidele care nășteau în momentul bombardamentului și care a fost rănită de deflagrație. Nici copilul ei nu a supraviețuit.

Numărul deceselor înregistrate de la începutul războiului și anunțate oficial ajunsese la acea dată de 1.207. A continuat să crească, în fiecare zi.

Pe 16 martie, un pilot rus a aruncat o bombă asupra teatrului din Mariupol, folosit ca adăpost de 1.300 de persoane, deși lângă clădire era scris mare, vizibil din aer, „Copii” – semn că acolo se află copii.

Oficialii ucraineni a anunțat, după 10 zile, că cel puțin 300 de oameni au murit în ruinele teatrului.

Copil de 7 ani: „Magazinele au fost jefuite, cum o să-mi mai cumperi păpuși?”

Nadia se luptă să supraviețuiască, împreună cu nepoții și nepotele ei, în subsolul unui bloc din centrul orașului.

„Lângă noi era o familie, un fiu adult și mama lui în vârstă. Ne-au dat dulciuri si fursecuri, înainte să plece. Copiii erau atât de speriați încât aproape că nu mâncau nimic. Dar prăjiturile au fost devorate imediat. A fost o adevărată comoară și o mică bucurie într-o temniță mohorâtă”, explică jurnalista.

Apoi relatează un dialog cu Varia, care are 7 ani.

– Îți promit că îți voi cumpăra orice păpușă dorești, când ce o să scăpăm din buncăr.
– Magazinele au jefuite, de unde îmi mă vei cumpăra păpuși?

„I-am răspuns că nu s-a atins nimeni de niciun magazin de jucării și că toate păpușile sunt la locul lor…”, completează Nadia.

Fratele Variei, Kiril, a suferit un șoc când se afla într-un alt adăpost. O bombă a căzut pe acoperiș, acesta a luat foc și toți au fost nevoiți să fugă de acolo trecând prin flăcări. „Mami, te rog, mami! Vreau să trăiesc! Nu vreau să mor!”, era strigătul copilului, întipărit în memoria Nadiei.

Irina a scăpat de teroarea din Mariupol și se află acum în Liov, într-o sigurantă relativă. De atunci, femeia ajută la organizarea „evadărilor” din orașul asediat. Unii răzbesc, alții nu. Două femei cu opt copii, cu vârste între un an și opt ani, au dispărut, în urmă cu patru zile.

„Vecina meu mi-a spus că până și Dumnezeu a părăsit Mariupolul”, a scris Nadia, pe 18 martie, în jurnalul ei de pe Facebook.

„Din iad, în alt iad”

A doua zi, ea și fiul ei au riscat și au fugit spre Odesa.

„Mi-e frică când cineva pleacă. Pleci din iad, în alt iad. Nu toți cei care au plecat au ajuns într-o zonă mai sigură. Și ce mai e sigur azi în Ucraina mea?”, încheie Nadia.

Ucraina a respins pe 21 martie, ultimatumul primit de a preda total oraşul Mariupol. Din cei aproape 440.000 de locuitori, printre ruine, dacă mai sunt 100.000 de civili.

Iar aceștia sunt într-o situația critică. Sâmbătă, 26 martie, Serghei Orlov, viceprimarul din Mariupol, a declarat pentru BBC că situația oamenilor captivi în orașul asediat e critică. Hrana, apa potabilă, medicamentele nu ajung pentru toți, ajutoarele umanitare nu pot trece de bombardamentele armatei ruse, iar oamenii mor de foame, de sete ori pentru că nu primesc tratamentul de care au nevoie.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News