Klaus Iohannis, reacţie dură la votul din Senat, prin care s-a respins începerea urmăririi penale a lui Tăriceanu: "Un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai"

Comentează
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, nemulţumirea, luni seară, faţă de modul în care PSD şi ALDE continuă să "obstrucţioneze justiţia", făcând scut în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, prin respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale, într-un dosar în care preşedintele Senatului este acuzat de luare de mită.

"PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că votul dat astăzi în Senat reprezintă  un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai. La doar câteva zile după ce românii au sancționat explicit și dur politica PSD-ALDE de a pune instituțiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorității se dezic de mandatul primit de la cetățeni", a transmis preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, "parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, se descalifică în fața propriilor cetățeni și dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor".

"România și-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn în rândul statelor cu democrații consolidate, în care nimeni nu este mai presus de lege. Respectarea acestui vot este obligatorie pentru toți parlamentarii, iar cei care refuză îi trădează practic pe cetățenii care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte, și nu să reprezinte interesele unor politicieni care trebuie să răspundă în fața legii", spune şeful statului.

Preşedintele mai afirmă că "PSD și ALDE nu au înțeles nimic din votul dat de români la referendum și, prin ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat, demonstrează că nu au niciun gând să se reformeze, dimpotrivă, continuă practica de blocare a justiției".

"Președintele Klaus Iohannis atenționează parlamentarii actualei majorități că se află într-o gravă eroare dacă își imaginează că pot continua să calce în picioare valorile fundamentale ale democrației și statului de drept fără să suporte consecințele. Cetățenii români nu mai tolerează acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sancționați la urne", mai spune preşedintele în comunicatul oficial.

Senatul a respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu, care îşi păstrează imunitatea, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 800.000 de dolari.

Preşedintele Senatului a afirmat, în faţa colegilor, că există indicii privind existenţa unei "unui caz de răzbunare politică" şi că se încearcă atât discreditarea sa cât şi afectarea gravă a credibilităţii şi legitimităţii Parlamentului.

"Tot acest referat este plin de minciuni şi manipulări şi nu am niciun dubiu că este făcut doar în scop politic. Dacă au văzut că nu a mers cu dosarul cu declaraţia mincinoasă, încearcă acum pe alte căi, la fel de ilegale şi murdare ca cele din primul dosar. (...) Ceea ce DNA-ul vrea să facă astăzi nu este să mă trimită în faţa unei instanţe, pentru că ei ştiu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică", a spus Tăriceanu, la dezbaterea cererii DNA privind încuviinţarea cererii de urmărire penală.

Citeşte şi:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare