„La şcoală ni se spunea că limba română e plină de minciuni, în timp ce limba rusă este pură”. Viața unui român în Transnistria
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dumitru Iancev, judecător pensionat care locuiește în Tighina, asistă, după 60 de ani, la repetarea propriei copilării „comuniste” în copilăria băiatului său. „Eu am muncit pe nimica la colhoz, el muncește cu mine, tot la agricultură, în țara asta înghețată în comunism și nerecunoscută de nimeni”.
Cuprins:
Corespondență de Laurenţiu Ungureanu și Alexandra Şerban (Tighina)
Dumitru Iancev s-a născut pe 16 mai 1967, în Cahul, într-o familie de etnie bulgară, cu o lungă istorie pe pământul moldovenesc. Străbunicul său din partea tatălui se aşezase în Corten, un sat de bulgari de lângă Ceadîr-Lunga, în Găgăuzia. „Acolo erau toţi neamuri, cumătri, fini, nănaşi”.
Iancev ştie din bătrâni următorul mit atroce, nepopular, despre cum ar fi ajuns în Moldova oameni de la sud de Dunăre: „Ruşii schimbau sate bulgăreşti întregi din Bulgaria pe câini de rasă de la turci”.
Mai spune că străbunicul lui a luptat în Primul Război Mondial împotriva nemţilor până în Galiţia (astăzi, sud-estul Poloniei şi vestul Ucrainei) şi a făcut apoi avere mare. Aşa s-a mutat în satul Ţiganca, din raionul Cantemir (în dreptul judeţului Vaslui, n.r.), unde cumpărase un teren agricol, însemnat.
Cum a scăpat străbunica de Siberia
În 1940 însă, baba Vanea, străbunica, a vândut tot pământul, după ce ar fi aflat că Basarabia va rămâne a ruşilor. „Aşa a scăpat de nu au ridicat-o pentru chiaburie”, zice Iancev. Străbunica a scăpat, dar alți oameni din familie au ajuns în Siberia, în cea mai lungă asasinare a propriului popor pe care a făcut-o vreodată vreo țară, Rusia lui Stalin.
Părinţii lui Iancev au lucrat toată viaţa în colhoz. Din clasa a IV-a, ca să se-ajungă cu banii, spune că s-a deprins cu munca şi el.
„Bou” și „berbec”
Îşi aminteşte că, pentru norma de prăşit şi legat trei rânduri de vii, primea 3 ruble şi 15 copeici. Apoi au urmat brigăzile de muncă pe care nu le putea evita.
Fără posibilitatea de a riposta, nu i-a rămas decât să memoreze fiecare nedreptate pe care o vedea. Că rudele lui fuseseră trimise ori la închisoare, ori la psihiatrie doar pentru că se împotriveau ruşilor. „La şcoală ni se spunea că limba română e plină de minciuni, în timp ce limba rusă este pură”.
Că atunci când a ajuns pentru prima dată în Chişinău, aceiaşi ruşi îl numeau „bou” şi „berbec” doar pentru că era îmbrăcat sărăcăcios, ca la ţară. Că verişorul lui cel mai drag a fost arestat pentru că ar fi furat 15 copeici, faptă băgată de seamă pentru că era minoritar. Pe toate acestea, Iancev le-a adunat ca într-un clasor al umilinţei, pe care a plătit-o, nu mereu drept, recunoaște acest lucru.
Tânărul soldat Dumitru
„Eram la şcoala de şoferie, înainte de armată şi toată grupa de 1.000 de tineri şedea în faţa conducătorului de la Comitetul Central care răspundea de noi. Atunci eu am strigat: «Dar pe voi, comuniştii, e prea puţin să vă împuşcăm»”. Era anul 1984. Iancev avea 17 ani. Îndeajuns pentru a fi plimbat în Volga neagră şi interogat, pe strada Lenin, nr. 166 (astăzi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt), la sediul KGB.
Norocul lui că trebuia să meargă în armată și era nevoie de tineri luptători sovietici. A mers mai întâi în Lituania, în oraşul Kaunas, apoi la Moscova, într-una dintre diviziile ai căror soldați luptă astăzi în Ucraina. Dacă ar fi avut dosarul curat, l-ar fi dus în Afganistan, la război. „«Dar dosarul tău e cu roşu», mi-a zis un ofiţer”.
Speranţa
După armată, a mai petrecut doi ani lucrând la tăiat lemne, în construcţii sau, în fine, unde i se dădea de muncă. Ar fi vrut să facă facultate, dar se gândea că, dacă nici pentru carne de tun în Afganistan nu e bun, cine o să-l lase pe el la şcoală. Doar Gorbaciov și căderea comunismului i-au făcut şi lui loc spre universitate.
S-a dus la Facultatea de Drept, a vrut să fie judecător, să repare toate nedreptăţile din clasorul umilinţei sale, a familiei lui, a moldovenilor lui.
Astăzi, Iancev înţelege că n-a putut decât să lipească încă un portret în acest clasor al nedreptăților. Portretul lui - cu nedreptăți asupra lui, dar și asupra altora, ca într-o spirală în care răzbunarea aduce altă răzbunare.
Accidentul
În urmă cu mai bine de două decenii, Tiraspolul a devenit singura şansă a lui Iancev de a rămâne judecător. După ce absolvise Dreptul la Chişinău, primise repartiţie în magistratura din raionul moldovenesc Taraclia, locuit majoritar de bulgari.
Era anul 1995, iar Republica Moldova trecuse, în doar patru ani de existenţă, printr-un război civil transnistrean şi printr-o rebeliune găgăuză. Pentru Iancev, justiţia era unica soluţie în faţa corupţiei dintr-un stat atât de vulnerabil. În Taraclia însă, o regiune cu populaţie şi cultură predominant rusofilă, atitudinea justiţiară a lui Iancev nu era prea bine văzută. Știe cum sună asta: „un judecător justițiar” e o contradicție în termeni. Dar își asumă.
Uneori era însărcinat să judece cauzele de retrocedări şi de reîmproprietăriri ale celor întorşi din prizonierat, din Siberia lui Stalin, şi ale căror case fuseseră locuite de ocupanţi ruşi.
„Ei au băut, au mâncat şi au trăit acolo, dar de case nu s-au îngrijit. Aşa că şi eu mă scăpam în judecată. «Luaţi bilet la tren şi duceţi-vă-n Rusia!», le spuneam. Nu mă puteam abţine”.
Cum se cerceta un accident în Moldova anilor ’90
„Judecasem un accident cu o salvare al cărui şofer era beat şi care s-a răsturnat într-o intersecţie. Tatăl şoferului fusese însă şef de depozit, un om cu putere în comunism. El l-a omenit pe procuror cu mâncare şi băutură şi l-au scos vinovat pentru accident pe un şofer care doar oprise la STOP”, își amintește judecătorul.
„La nivelul ăsta era corupţia, oameni cumpăraţi cu o masă. De exemplu, făcuseră expertiza măsurând la faţa locului cu paşii, nu cu ruleta. Eu am judecat corect şi l-am condamnat pe şoferul beat”, povesteşte Iancev.
Kompromatul
Ca urmare a verdictului, Iancev spune că a fost bătut de doi bărbaţi, la ieşirea dintr-un magazin, cazul a devenit penal, procurorul a convins-o pe vânzătoare să spună că ar fi intrat beat, i-ar fi fluturat legitimaţia de judecător şi i-ar fi comandat „Daţi-mi rachiu!”.
A fost prezentat ca un caz flagrant de încălcare a deontologiei profesionale. „Dar eu nici nu avem legitimaţie, pentru că încă nu-mi fusese eliberată. Dar unde să te jelui atunci, în anii ’90, n-aveai unde”, își prezintă el versiunea asupra celor întâmplate.
După opt luni în Taraclia, unica şansă a lui Iancev de a rămâne în magistratură a venit de la amicul său Boris Luchik, care l-a încadrat judecător la Tiraspol, cu domiciliul în Bender (Tighina) în Transnistria.
Practic, încercând să scape de ruşi, Iancev a ajuns exact în mijlocul lor, prins între două oraşe îngheţate în stalinism.
Cortina de Fier
Tiraspolul e o cutie a timpului. Aici, să retrăieşti visul măreţiei fostei Uniuni Sovietice pare o politică de stat. În afara locurilor de muncă din administraţia şi companiile ruseşti, pământul e unica sursă legală de trai. Un trai încremenit în agricultură, sărăcie şi ideologie. Plus o contrabandă uriașă, necontabilizată.
Justiția din Transnistria, potrivit raportul asociaţiei Promo-Lex, consumă cazuri unice prin abuzurile împotriva celor care nu se adaptează comunismului, fraudei și comerțului clandestin. Exemple?
- Vadim Pogorlețki şi Nicolae Garmaş, condamnaţi la Tiraspol pentru că au reclamat tortura la care au fost supuşi de miliţia locală.
- Bătrânul Mihail Ermurachi, persecutat pentru opiniile exprimate public.
- Victor Pleşcanov, condamnat la trei ani şi două luni pentru că a arborat steagul ucrainean la balcon.
- Chiar şi Dumitru Iancev s-a dus, în a treia zi de război, la Tiraspol, cu o pancartă pe care scria „Slava Ukraini”, dar s-a oprit când a văzut camerele de supraveghere de pe clădiri.
Din cei 350.000 de oameni care locuiesc în stânga Nistrului şi în oraşul Bender (singurul din dreapta râului), peste 316.000 au paşapoarte moldoveneşti. Spre Rusia, calea e liberă pentru toată lumea.
Iar la câteva sute de metri de graniţă, la Poşta Veche din satul Varniţa, există un birou de consultanţă pentru obţinerea de documente româneşti, adevărate. Formal, da, se poate pleca, ca dintr-o închisoare cu regim deschis. Doar că, în loc de gardieni şi porţi cu lacăt, regimul de la Tiraspol a lăsat birocraţia să se ocupe de libera circulaţie.
Copilul
Dumitru Iancev nu prea e însă un prieten al birocraţilor transnistreni. Pentru că fiul său are certificat de naştere tipărit de Tiraspol, emiterea unui paşaport moldovenesc e condiţionată de acordul mamei. Iar femeia, ataşată iremediabil de Rusia, rămâne încă de neînduplecat: nu vrea pașaport moldovenesc pentru fiul ei.
E cel mai mare regret al lui Iancev, că nu-şi poate scoate copilul din locul ăsta uitat de lumea civilizată. „Nu mă gândesc să am maşină, să am altă casă”, răspunde când e întrebat care sunt nevoile lui. Ci un alt drum pentru copil, asta își dorește.
Numai că viaţa i-a mai pus un praf de sare şi pe această rană. Nici măcar să-l dea la şcoala românească din Tiraspol nu poate: ar face două ore până acolo şi n-ar mai avea timp să muncească.
Visul
Deocamdată, „românismul” tânărului Roman stă în ceremonialul din Chişinău. În ultimii trei ani, Iancev îşi ia copilul şi, la fiecare 9 mai, se duce să viseze la Occident, de pe bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt din Capitală, unde se celebrează Ziua Europei, nu Ziua Victoriei.
E mândria lui că, anul ăsta, a venit cu un panou mare în care a arătat tot ce-au făcut ruşii din 1812 încoace în Basarabia, iar „copilul meu ţinea în mână drapelul Europei, l-a văzut lumea şi pe internet”.
Bucla asta a istoriei de familie e cea pe care Iancev nu vrea s-o accepte, în care micul Roman munceşte aşa cum o făcea, altădată, micul Dumitru Iancev, pentru 3 ruble şi 15 copeici, într-un oarecare colhoz din raionul Cahul.
Dacă vreţi să-i ajutaţi pe Roman şi pe Dumitru Iancev cu bani, rechizite şcolare sau alte obiecte, scrieţi-ne pe adresele laurentiu.ungureanu@libertatea.ro sau alexandra.serban@libertatea.ro.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
laurlaur2180 15.07.2023, 16:43
Stalin și poporul rus, libertate ne-a adus!
demostene1 15.07.2023, 16:55
Jumbo și alți prorusnaci probabil că din Transnistria sunt. Destul de ideologizati se URSS, dar sa știe ceva romana sa posteze din diferite conturi în România
asdqaz 15.07.2023, 17:32
trista poveste
bituca 15.07.2023, 18:04
Pentru cei care inca mai cred ca rusii sunt oameni cu care sa te poti intelege.
Frumosul1 15.07.2023, 18:52
Acuma Rusia vrea influența cu arma ca in 40 o țară se cucerește economic nu distrugând o pe toată luați exemplul SUA și China