„Pe legile educației, am început discuții cu specialiști pe zonele în lucru – evaluările, echitatea, internaționalizarea. Lucru esențial: bucuria elevului și a studentului de a merge la școală”, a transmis ministrul.

Ea a subliniat că ia „în calcul ca ceea ce acum numim curriculum la decizia școlii să devină curriculum la decizia elevilor, din oferta școlii”. De asemenea, se discută utilizarea mijloacelor digitale, pe care le-a numit „un câștig al pandemiei”.

Întrebată despre forma finală a examenelor, ca urmare a modificării legilor educației, ea a sublinia că se va consulta cu „specialiștii care să ne dea punct de vedere avizat și care să vină cu o formulă care să răspundă preocupărilor avizate”.

„Pentru admiterea la liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii”, a precizat noul ministru al educației.

„Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute – reforma curriculară la nivel de liceu”, a completat Ligia Deca.

Ea a argument că aceste modificări din legile educației trebuie neapărat implementate. „Ceea ce avem acum în față e un proces de finalizare a pachetului legislativ, care nu poate să se oprească. Indicatorii de performanță la nivel educațional nu sunt la nivelul necesar, trebuie să fie o schimbare”, a argumentat ministrul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În ședința de guvern din 5 octombrie, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Ligia Deca să finalizeze proiectele legii educației până la finalul lunii octombrie.

Ligia Deca a preluat mandatul de ministru al educației pe 4 octombrie, ca urmare a demisiei lui Sorin Cîmpeanu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI