Până la acest moment, pe baza solicitărilor de asistență consulară primite de către misiunea diplomatică de la Rabat, 127 de cetățeni români au cerut să fie repatriați, informează MAE.

Potrivit MAE, prin coordonarea pe linie consulară realizată de către Ambasada României la Rabat cu Delegația UE și misiunile celorlalte state membre UE acreditate în Maroc vor fi preluați pe zborul de repatriere și 53 de cetățeni europeni (15 polonezi, 13 croați, 10 maghiari, 4 bulgari, 3 germani, 3 greci, 2 sloveni, 2 lituanieni și un austriac).

Ambele liste de pasageri (români și străini) au un caracter provizoriu, urmând a fi finalizate și transmise operatorului aerian până în dimineața zilei de 2 decembrie 2021, punctează MAE.

Reprezentanții misiunii diplomatice în Maroc și consulul onorific al României la Marrakesh se află în contact permanent cu cetățenii români care au solicitat sprijin consular și îi vor asista în cadrul formalităților de repatriere, mai anunţă MAE.

Andrei Bulgaru, unul dintre românii blocaţi în Maroc, a acordat un interviu pentru Libertatea, în care a descris haosul care a urmat după ce țara s-a închis.

MAE reiterează apelul adresat cetățenilor români aflați temporar în Maroc și care se găsesc în imposibilitatea de a identifica un zbor de întoarcere în țară, de a contacta reprezentanții Ambasadei României la Rabat: +212 537 72 14 93; +212 537 20 74 01, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +212 67 99 77 75.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.