Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat marţi că suspendă procedurile de selecţie a procurorului general al României şi a celei pentru funcţia de procuror adjunct la Eurojust.
"Am decis revocarea următoarelor proceduri: procedura de selecţie a procurorului general şi procedura de selecţie a adjunctului la Eurojust", a declarat Birchall.
Pe 10 aprilie, Ministerul Justiţiei a respins toate cele patru candidaturi pentru funcţia de procuror general al României, urmând să reia procedura de selecţie.
Ministrul Justiției a organizat, miercuri, interviurile cu candidații la funcția de procuror general al României, după ce, în octombrie 2018, el a declanșat procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr. Niciunul dintre cei patru candidați nu l-au convins pe Tudorel Toader, potrivit Agerpres.
Discuția dintre Tudorel Toader și Augustin Lazăr a atins mai multe subiecte importante, printre care și acuzaţiile care i se aduc procurorului general, referitor la refuzul de a elibera disidentul anticuomunist Iulius Filip în anii 80.
Cine au fost cei patru candidaţi:
Augustin Lazăr este actualul procuror general al României.
Daniel Horodniceanu a candidat pentru al doilea mandat la şefia DIICOT şi a fost respins de ministrul Tudorel Toader. Totodată, el candidează şi pentru funcţia de procuror european din partea României.
Gabriela Scutea a fost adjunctul Laurei Codruţa Kovesi, pe vremea când aceasta era procuror general al României.
Marian Drilea este procuror la DIICOT Braşov, el fiind cel care l-a anchetat pe fostul şef al ANAF Sorin Blejnar în dosarul "Motorina".