O femeie a fost lovită de tren, la Sibiu, lângă Spitalul de Psihiatrie. O bătrână, în vârstă de 76 de ani, din municipiul Sibiu, a fost lovită de tren lângă Spitalul de Psihiatrie din localitate, informează oradesibiu.ro.
Potrivit primelor informații, primite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, o persoană a fot lovită de tren, în zona de trecere la nivel cu calea ferată de lângă Spitalul de Psihiatrie Sibiu.
La fața locului, au intervenit imediat autospeciale SMURD și de descarcerare, dar victima a fost găsită decedată, sub tren.
Poliția face cercetări, pentru a se stabili circumstanțele producerii accidentului.
FOTO: oradesibiu.roCitește șiPatru copii s-au electrocutat după ce s-au urcat pe un vagon de tren, la CraiovaCFR Călători suplimentează trenurile pentru mini-vacanța de 1 mai. Trenul Tineretului și Trenurile Litoral pentru cei care merg la mareCum aflu online, dacă trenul meu are întârziere. Călătorii trebuie să știe numărul exact al trenului