Opt persoane care lucrau la igienizarea lacul barajului Mihoieşti, din judeţul Alba, au fost salvate de la înec de pompieri, după ce barca pneumatică în care se aflau s-a spart.
„Staţia de pompieri Câmpeni a intervenit cu o autospecială şi o barcă pentru salvarea a opt persoane aflate într-o barcă spartă pe barajul Mihoieşti.
Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a anunţat Cătălin Kovacs, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, a notat mediafax.
El a precizat că patru dintre persoanele salvate sunt angajaţi ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba iar ceilalţi doi participau, voluntar, la curăţarea lacului.